LEGEA nr. 466/2004
privind statutul asistentului social
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1
(1) Prezenta lege reglementează
statutul asistentului social în România, precizând rolul Colegiului
Naţional al Asistenţilor Sociali, denumit în continuare Colegiu, în
apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi.
Art. 2
(1) Pot fi asistenţi sociali
următoarele persoane :
a) cetăţenii români;
b) cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai
celorlalte state din Spaţiul Economic European şi ai
Confederaţiei Elveţiene;
c) cetăţenii statelor terţe cu care România are acorduri
bilaterale de reciprocitate şi care au
reşedinţă temporară sau permanentă în România.
(2) Titlul de asistent social poate
fi deţinut de :
a) persoana care a obţinut diploma de
licenţă în cadrul unei instituţii de învăţământ
superior cu specializare în domeniu, forma de lungă durată, 4 ani,
acreditată conform legii;
b) persoana care deţine diploma
de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior cu
specializare în domeniu, forma de scurtă durată, 3 ani, acreditată
conform legii;
c) persoana care deţine diploma
de asistent social echivalată conform legii;
d) persoana care deţine diploma
de asistent social eliberată sau recunoscută într-unul dintre statele
membre ale Uniunii Europene, într-unul dintre statele aparţinând
Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană.
(3) În cazul cetăţenilor statelor membre ale Uniunii
Europene, ai celorlalte state ale Spaţiului Economic European şi ai
Confederaţiei Elveţiene, recunoaşterea diplomei de asistent
social obţinută într-unul din statele menţionate va fi
efectuată conform Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor
şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din
România.
(4) Prevederile alin. (3) se aplică şi
diplomelor obţinute de cetăţenii români într-unul din aceste
state.
(5) Titlul de asistent social nu poate fi obţinut de persoana
care se găseşte în vreunul din
cazurile de incompatibilitate prevăzute de prezenta lege.
Art. 3
(1)
Asistentul social pune în practică
cunoştinţele, normele şi valorile asistenţei sociale pentru
a interveni şi a acorda
asistenţă persoanelor sau comunităţilor la cererea
acestora sau ori de câte ori situaţia o impune.
(2) Asistentul social participă
activ la elaborarea şi aplicarea politicilor sociale în domeniu,
strategiilor şi planurilor de acţiune la nivel local, judeţean,
naţional şi internaţional, promovând bunăstarea
socială.
(3) Asistentul social
desfăşoară în principal următoarele tipuri generale de
activităţi:
a) identifică segmentul de
populaţie ce face obiectul activităţilor de asistenţă
socială;
b) identifică şi
evaluează problemele socio-umane dintr-o anume regiune, comunitate sau localitate;
c) dezvoltă planuri de
acţiune, programe, măsuri, activităţi profesionalizate
şi servicii specializate specifice domeniului;
d) sensibilizează opinia
publică şi o informează cu privire la problematica socială;
e) stabileşte
modalităţile concrete de acces la prestaţii şi servicii
specializate de asistenţă socială pe baza evaluării
nevoilor;
f) dezvoltă programe de
cercetare ştiinţifică şi formare profesională.
(4) Tipurile de activităţi
prevăzute la alin. (3) pot fi modificate şi completate la propunerea Colegiului,
în conformitate cu prevederile legale.
(5) Instituţiile şi
organismele publice sau private abilitate prin lege să
desfăşoare activităţi de asistenţă socială
au obligaţia de a asigura realizarea activităţilor
menţionate la alin. (3) de
către asistenţi sociali sau sub îndrumarea directă a acestora.
Art. 4
Asistentul social respectă
valorile şi principiile etice referitoare la furnizarea serviciilor de
calitate, justiţia socială, demnitatea şi unicitatea persoanei, autonomia
persoanei, dezvoltarea relaţiilor umane şi dezvoltarea profesională permanentă
în vederea creşterii calităţii intervenţiei sociale.
Art. 5
Asistentul social îşi poate
desfăşura activitatea în regim salarial sau independent, cu drept de
liberă practică:
a) în sectorul public, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003
- Codului Muncii, cu modificările ulterioare şi ale Legii nr.188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu
modificările ulterioare;
b) în sectorul privat, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 -
Codului Muncii, cu modificările ulterioare, a prevederilor regulamentelor
societăţii sau organizaţiei respective.
CAPITOLUL II
STATUTUL ASISTENTULUI SOCIAL
Secţiunea 1.
Formarea iniţială a asistentului social
şi condiţiile de exercitare a profesiei
Art.6
Formarea de asistent social se realizează în cadrul
instituţiilor de învăţământ superior acreditate conform
legii, specializare în asistenţă socială, forme de
învăţământ universitar de scurtă durată şi de lungă
durată.
Art. 7
Profesia de asistent social poate fi
exercitată de către persoana care îndeplineşte cumulativ
următoarele condiţii:
a) este cetăţean român sau cetăţean al altui stat,
în condiţiile prevăzute la art 2.alin. (1);
b) are studii de specialitate în asistenţă socială
conform prevederilor art. 2 alin. (2);
c) este înregistrat în Registrul Naţional al Asistenţilor
Sociali din România;
d) nu se găseşte în vreunul din cazurile de incompatibilitate
prevăzute în prezenta lege.
(1) Asistentul social îşi poate desfăşura activitatea numai
după aprobarea cererii de înscriere ca membru în Colegiu. Aprobarea
cererii duce în mod automat la înregistrarea în Registrul Naţional al
Asistenţilor Sociali şi eliberarea avizului de exercitare a
profesiei.
(2)
Documentele necesare aprobării cererii sunt :
a) una din
diplomele prevăzute la art. 2 alin. (2);
b)
documente medicale;
c)
certificat de cazier judiciar;
d)
declaraţie pe propria răspundere că nu se afla în situaţii
de incompatibilitate cu statutul de asistent social.
(2) Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai
celorlalte state din Spaţiul Economic European şi ai
Confederaţiei Elveţiene pot depune documentele echivalente celor
prevăzute la alin.(2) lit b) şi c), eliberate de
autorităţile competente din ţările de origine sau de
provenienţă.
(3) Documentele
prevăzute la alin. (2) şi (3) se pot depune atât la sediul
central al Colegiului, cât şi la sediile descentralizate ale Colegiului
din teritoriu conform art.26 alin.(4), cu posibilitatea de a fi trimise şi prin
poştă.
Art. 9
(1) Profesia de asistent social
poate fi exercitată independent, în condiţii de liberă
practică, în formele prevăzute de prezentul articol, de către
persoanele prevăzute la art. 7 care obţin atestatul de liberă
practică.
(2) Asistenţii sociali pot opta
să înfiinţeze cabinete individuale, cabinete asociate sau
societăţi civile profesionale, în condiţiile legii.
(3) De la data înregistrării în Registrul
Naţional al Asistenţilor Sociali din România, societăţilor
civile profesionale obţin personalitate juridică, cu condiţia
îndeplinirii cerinţelor din dreptul comun.
(4) Cabinetele individuale de
asistenţă socială şi cabinetele asociate de
asistenţă socială în desfăşurarea
activităţii lor, pot angaja colaboratori.
(5) Pentru
obţinerea atestatului de
liberă practică, asistentul social trebuie:
a) să facă dovada că a practicat
asistenţa socială o perioada
de cel puţin 5 ani până în momentul depunerii
cererii ;
b) să nu fi fost găsit vinovat de către
Colegiu în cazul unor anchete privind practica de asistenţă
socială ;
c)
să depună la
Colegiu : cererea însoţită de Curriculum Vitae, o scrisoare de
motivaţie şi recomandări din partea a 3 asistenţi sociali.
Art. 10
Cetăţenii
unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând
Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene care
exercită profesia de asistent social într-unul din aceste state, în care
sunt stabiliţi, sunt exceptaţi de la cerinţa dobândirii
calităţii de membru al Colegiului, a avizului de exercitare a
profesiei şi a atestatului de liberă practică atunci când
desfăşoară în România activităţile specifice profesiei
în contextul prestării de servicii. Aceste persoane depun la Colegiu
o declaraţie referitoare la
serviciile prestate şi documentul care atestă exercitarea legală
a profesiei în statul în care sunt stabiliţi, eliberat de
autorităţile competente ale acestui stat. Pe baza acestor documente,
persoanele respective sunt înregistrate automat în Registrul
Naţional al Asistenţilor Sociali din România pe durata prestării
serviciilor.
Art. 11
(1) Asistentul
social desfăşoară tipurile generale de activităţi
menţionate la art.3 alin. (3)
cu obligaţia respectării metodologiei în domeniu precum şi a
normelor şi valorilor eticii profesionale.
(2) Modul în care asistenţii
sociali pun în practică prevederile Codului Deontologic precum şi
modul de utilizare a metodologiei în domeniu sunt stabilite de către
Colegiu.
Secţiunea a 2-a .
Drepturi şi obligaţii
Art. 12
Asistentul social are dreptul:
a) să contribuie la dezvoltarea
profesiei cu scopul de a răspunde în mod adecvat nevoilor sociale;
b) să-şi apere profesia;
c) să asigure creşterea
încrederii societăţii în asistenţa socială;
d) să fie deschis noilor
domenii de intervenţie;
e) la liberă practică potrivit
legii
f) la apărarea şi
reprezentarea intereselor profesionale de către Colegiu;
g) la acces la informaţiile
privind exercitarea profesiei;
h)
la pregătire continuă în domeniul asistenţei sociale.
Art. 13
(1) Asistentul social este obligat
să păstreze confidenţialitatea în legătura cu
situaţiile, documentele şi informaţiile pe care le deţine
în scop profesional, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a
metodologiilor adoptate de către Colegiu.
(2) Instituţiile şi
organismele publice sau private au obligaţia de a asigura condiţiile
necesare pentru păstrarea confidenţialităţii
informaţiilor şi documentelor de către asistentul social, în
condiţiile legii.
Secţiunea a 3-a.
Incompatibilităţi şi
interdicţii
Art. 14
Nu poate beneficia de statutul de
asistent social, persoana care:
a) nu este înregistrată în
Registrul Naţional al Asistenţilor Sociali din România
b) a fost condamnată printr-o
hotarare judecatoreasca definitiva pentru săvârşirea cu intenţie
a unei infracţiuni în împrejurări legate de exercitarea profesiei de
asistent social şi pentru care nu a intervenit reabilitarea;
c) are stabilită pedeapsa
complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia, pe durata
stabilită, prin hotărâre judecătoreasca definitivă.
d) are suspendat temporar avizul de exercitare a profesiei, ca
sancţiune disciplinară, pe durata suspendării.
Art. 15
Statutul asistentului social este
incompatibil cu :
a) desfăşurarea oricărei
activităţi de natură
să aducă atingere
demnităţii profesionale;
b)
folosirea cu buna ştiinţă a cunoştinţelor sau
metodelor profesionale în defavoarea persoanei sau în scop ilegal.
c) apartenenţa sau promovarea
intereselor unor formaţiuni politice sau grupări scoase în afara
legii.
Secţiunea a 4-a.
Relaţiile asistentului social cu alţi specialişti
în domeniul asistenţei sociale
Art. 16
În rezolvarea unor situaţii
complexe, asistentul social colaborează cu specialişti din alte
categorii profesionale.
Art. 17
În domeniul asistenţei sociale
sunt implicaţi atât asistenţi sociali ca personal de specialitate cât
şi alte categorii de personal cu formare de nivel mediu a căror
activitate este coordonată de către asistenţii sociali, care
îndeplinesc condiţiile prezentei legi.
Art. 18
(1) Colegiul avizează
conţinutul programelor de pregătire a persoanelor cu formare de nivel
mediu care lucrează în domeniul asistenţei sociale.
(2) Colegiul colaborează cu
instituţiile de învăţământ superior în vederea
adaptării curriculei universitare la noile nevoi sociale precum şi la
organizarea şi desfăşurarea practicii studenţilor în
domeniu.
CAPITOLUL IV
PRINCIPII ETICE
Art. 19
Scopul principal al activităţii
asistentului social este acela de a asista persoanele sau
comunităţile aflate în nevoie, implicându-se în identificarea,
înţelegerea, evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor
sociale.
Art. 20
(1) Asistenţii sociali promovează
principiile justiţiei sociale, prevăzute în actele normative cu
privire la asistenţa socială şi serviciile sociale.
(2) Asistenţii sociali
asigură egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate la
informaţii, servicii, resurse şi participarea acestora la procesul de
luare a deciziilor.
Art. 21
(1) Asistenţii sociali respectă şi
promovează demnitatea individului, unicitatea şi valoarea
fiecărei persoane.
(2) Asistentul social nu trebuie
să practice, să tolereze, să faciliteze sau să colaboreze
la nici o formă de discriminare bazată pe rasă, etnie, sex
şi orientare sexuală, vârstă,
convingeri politice sau religioase, statut marital, deficienţă fizică sau psihică, situaţie
materială şi/sau orice altă preferinţă,
caracteristică, condiţie sau statut.
Art. 22
Asistentul social sprijină
persoanele asistate în eforturile lor de a-şi identifica şi clarifica
scopurile, în vederea alegerii celei mai bune opţiuni.
Art. 23
Asistenţii sociali contribuie
la consolidarea relaţiilor dintre persoane cu scopul de a promova, reface,
menţine şi/sau îmbunătăţi calitatea vieţii
persoanelor, familiilor, grupurilor, organizaţiilor şi
comunităţilor.
Art. 24
Asistenţii sociali acţionează cu
onestitate şi responsabilitate faţă de beneficiari,
instituţii şi societate în concordanţă cu normele
deontologice ale profesiei adoptate de comunitatea profesională prin
Colegiu.
Art. 25
(1) Asistenţii sociali trebuie să
îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă
profesională determinată de calificarea şi experienţa
profesională. Asistenţii sociali au obligaţia de a-şi
îmbunătăţi permanent cunoştinţele şi deprinderile
profesionale şi de a le aplica în practică.
(2) Asistenţii sociali
contribuie la îmbunătăţirea şi dezvoltarea bazei de
cunoştinţe a profesiei.
CAPITOLUL V
Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali
Art. 26
(1) Se înfiinţează Colegiul
ca organizaţie profesională, neguvernamentală, de interes
public, apolitică, nonprofit, cu personalitate juridică,
autonomă şi independentă.
(2) Colegiul are rolul de a
reprezenta şi ocroti la nivel local, judeţean naţional şi
internaţional interesele profesiei de asistent social.
(3) Colegiul are sediul central în Bucureşti.
(4) Colegiul are o structură
teritorială stabilită prin Regulamentul de Organizare şi
Funcţionare.
(5) Colegiul se constituie din
totalitatea asistenţilor sociali din România.
(6) Asistenţii sociali au dreptul
să adere şi la alte forme de asociere profesională.
(7) Colegiul are obligaţia de a
publica anual, în Monitorul Oficial al României partea a I-a, Registrul
Naţional al Asistenţilor Sociali din România.
Art. 27
Colegiul are următoarele
atribuţii principale:
a) elaborează şi
adoptă Codul Deontologic al asistentului social, precum şi ghidurile
de bună practică în domeniu, pentru respectarea principiilor etice;
b) propune ministerului de resort norme şi reglementări în
domeniul asistenţei sociale;
c) coordonează şi
sprijină aplicarea reglementărilor şi normelor Colegiului de
către asistenţii sociali, organismele publice şi private în
România;
d) avizează şi
eliberează atestatul de liberă practică a asistentului social;
e) pregăteşte programele
de perfecţionare continuă în
domeniul asistenţei sociale;
f) eliberează avizele menţionate în prezenta lege;
g) reprezintă, apără
şi promovează drepturile şi interesele membrilor la nivel local,
naţional şi internaţional;
h) monitorizează respectarea
Codului Deontologic, reglementărilor şi normelor de către
asistenţii sociali indiferent de locul de muncă şi aplică
sancţiuni disciplinare;
i) colaborează cu ministere,
instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale,
instituţii de învăţământ şi cercetare, organizaţii
nonguvernamentale, agenţi economici şi altele;
j) gestionează Registrul
Naţional al Asistenţilor Sociali din România;
k) stabileşte cuantumul
cotizaţiei de membru şi al taxelor pentru diferitele sale servicii;
l)
colaborează cu organisme similare din alte ţări în probleme de
interes comun.
Art. 28
(1) Organele de conducere ale
Colegiului sunt :
a) Congresul Naţional al Colegiului;
b) Consiliul Naţional;
c) Biroul Executiv.
(2) Regulamentul de organizare,
funcţionare şi atribuţiile organelor de conducere vor fi
stabilite de către Adunarea Constitutivă.
Art. 29
(1) Colegiul elaborează norme privind datele
care se înscriu în Registrului Naţional al Asistenţilor Sociali din
România
(2) Calitatea de membru încetează în
următoarele situaţii :
a) la cerere;
b) prin deces;
c) în situaţiile prevăzute la
art. 14 lit. b si c;
d) în situaţiile de
incompatibilitate intervenite ulterior obţinerii calităţii
de membru şi
nesoluţionate în termen de trei luni de la o înştiinţare de
avertisment a Colegiului.
Art. 30
(1) Registrul Naţional al
Asistenţilor Sociali din România cuprinde evidenţa asistenţilor
sociali din România, a societăţilor civile profesionale, a
cabinetelor individuale şi a celor asociate de asistenţă
socială.
(2) Înregistrarea în Registrul
Naţional al Asistenţilor Sociali din România se face odată cu
înscrierea ca membru în Colegiu fie la sediul central al Colegiului, fie la
sediile descentralizate din teritoriu, fie prin poştă sau prin
poşta electronică.
Art. 31
(1)
Finanţarea activităţii Colegiului este realizată din
următoarele surse :
a) cotizaţii ale membrilor;
b) donaţii şi sponsorizări;
c) finanţări externe;
d) alte surse conform legii.
(2)
Colegiul are obligaţia de a publica un raport anual de activitate în
Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
CAPITOLUL VI
DISPOZIŢII
FINALE ŞI TRANZITORII
Art. 32
Federaţia Naţională a
Asistenţilor Sociali din România desemnează un comitet de
iniţiativă care convoacă Adunarea Constitutiva a Colegiului
formată din reprezentanţii asistenţilor sociali din fiecare
judeţ al ţării, în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a
prezentei legi.
Art. 33
Adunarea Constitutiva alege organele
de conducere şi adopta Regulamentul de organizare şi funcţionare
a Colegiului în termen de 30 de zile de la data convocării.
Art. 34
(1) Persoanele fără studii
de specialitate care îndeplinesc atribuţii ale asistentului social la
momentul intrării în vigoare a prezentei legi au dreptul să desfăşoare
activităţile prevăzute la art.3,
dacă fac dovada că sunt înscrişi şi
frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ
superior cu specializarea în asistenţă socială, instituţie
acreditată conform legii, în termen de 3 ani de la data intrării în
vigoare a prezentei legi.
(2) Persoanele care au absolvit o
forma de învăţământ superior acreditată conform legii cu
altă specializare decât asistenţă socială, cu o
vechime de minim 3 ani în domeniul asistenţei
sociale având atribuţii de asistent social au dreptul să
desfăşoare activităţile prevăzute la art.3 dacă
fac dovada că urmează studii post-universitare în domeniul
asistenţei sociale, studii organizate de instituţiile de
învăţământ superior acreditate conform legii, în termen de 5 ani
de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3) Dovada înscrierii şi
frecventării cursurilor sau după caz a studiilor post-universitare
precum şi a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi
(2) se face prin acte justificative care se depun la sediul Colegiului sau la sediile descentralizate din
teritoriu ale acestuia şi la organizaţia sau instituţia unde
îşi desfăşoară activitatea persoana respectivă.
Depunerea actelor justificative se poate face personal, sau acestea pot fi
trimise prin poştă.