Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Procedură privind recunoașterea automată a calității de conducător de doctorat

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Transfrontalier

Prin această procedură se recunoaște automat, în cadrul Universității din Petroșani (UPET), calitatea de conducător de doctorat obținută într-o instituție de învățământ universitar acreditată în străinătate.

Calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea obţinută în instituţii acreditate de învăţământ universitar din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state prevăzute în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al Ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5825/2016 şi actualizată periodic, se recunoaşte automat de către UPET.

Calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea obţinută la alte instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate decât cele menţionate la se recunoaşte numai în baza unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental sau interuniversitar.

Actele de studii supuse recunoașterii sunt autentificate cu Apostila de la Haga pentru statele care sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga, iar pentru celelalte state actele de studii sunt supralegalizate sau însoțite de Adeverința de autenticitate emisă de către autoritățile competente din țara de proveniență.

Comisia care evaluează dosarul de recunoaștere și care pronunță soluția cu privire la solicitarea de recunoaștere denumită în continuare Comisia de evaluare cuprinde în structura sa 5 membri: directorul școlii doctorale, trei membrii ai școlii doctorale, din care cel putin unul conducator de doctorat în domeniul candidatului si secretarul șef al UPET. Comisia de evaluare este numită prin Decizie a Directorului Consiliului Școlii Doctorale (CSD).

Comisia de evaluare va elabora un Raport de evaluare care conține soluția cu privire la solicitarea de recunoaștere. Termenul de soluționare a cererii de recunoaștere este de 30 zile lucrătoare de la data depunerii dosarului la Școala Doctorală din cadrul UPET.

Pe baza Raportului elaborat de către Comisia de evaluare, decizia de recunoaștere sau nerecunoaștere se emite de către UPET și va fi transmisă solicitantului.

În cazul pierderii, distrugerii sau deteriorării deciziei de recunoaștere, UPET eliberează, la cerere, un duplicat al acesteia. Cererea se formulează în scris fiind însoțită de următoarele documente: copia actului de studii care a fost recunoscut, copia actului de identitate, dovada plății unei taxe stabilite anual prin Hotărâre a Senatului UPET în cazul pierderii, distrugerii sau deteriorării actelor de studii eliberate de aceasta, declarație notarială cu privire la încadrarea în una din situațiile de mai sus: pierdere, distrugere, deteriorare.

Recunoașterea de către UPET a calității de conducător de doctorat obținută în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate este valabilă și produce efecte juridice doar la nivelul acestei instituții de învățământ superior și nu dă automat și dreptul de a ocupa o funcție didactică în sistemul de învățământ superior românesc, care se va realiza conform normelor legale în vigoare.

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Cerere
Descarcă
Formular tipizat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Act de identitate
Descarcă
Document scanat
Copie
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Diploma de doctor
Descarcă
Document scanat
Copie însoțită de traducerea legalizată
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Diplomă/adeverință care atestă calitatea de conducător de doctorat
Descarcă
Document scanat
Copie însoțită de traducerea legalizată
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Curriculum Vitae
Descarcă
Document scanat
În limba română sau engleză
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Decizia Rectorului Universității din Petroșani
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
15
Zile calendaristice
Termen notificare: 
7
Zile calendaristice
Căi de atac

Decizia emisă de către UPET poate fi contestată în termen de 2 zile lucrătoare de la transmiterea acesteia către solicitant. Contestația se depune la Registratura UPET și este rezolvată de către Comisia de soluționare a contestațiilor. Aceasta este formată din 3 persoane desemnate de către Directorul CSD al UPET, cadre didactice titulare și membri ai școlii doctorale din UPET, altele decât cele care au constituit Comisia de evaluare. Raportul Comisiei de soluționare a contestațiilor este definitiv în sistemul căilor administrative de atac.

Raportul Comisiei de soluționare a contestațiilor poate fi atacat, pe cale judecătorească, în termenele și la instanțele prevăzute în Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
04 aprilie 2022
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Universitatea din Petrosani
Universitatea din Petrosani
Str. Universității nr 20, cod poștal 332006
Telefon: 0254 542 994
Fax: 0254 543 491
Email: rector@upet.ro
Conținut

Structuri competente

Secretariat Școală Doctorală

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro