Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Eliberare Aviz de practica ocazionala - pentru medicii cetățeni ai unui stat terț

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Offline
Cetateni
Transfrontalier

Eliberarea Avizului de practica ocazionala pe teritoriul Romaniei necesar pentru desfășurarea activității medicale cu caracter ocazional de medicii cetățeni ai unui stat terț se desfășoară în conformitate cu Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii cu modificările şi completările ulterioare şi cu Decizia nr. 9/2014 a Consiliului Național al Colegiului Medicilor din Româniaprivind eliberarea Avizului de practică temporară/ocazională a profesiei pentru medicii străini, modificata prin Decizia nr.1/2015si Decizia nr.1/2017 ale Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România pe baza avizului eliberat în acest sens de către Colegiul Medicilor din România.
Avizul se eliberează pe o durată de 3 luni.

Avizul se emite în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentației complete.

Avizul se emite în 3 exemplare, dintre care un exemplar va fi înmânat medicului solicitant, un exemplar va fi transmis colegiului teritorial din județul unde acesta urmează să își desfășoare activitatea și un exemplar va fi depus la dosarul medicului solicitant.

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Exercitarea profesiei de medic este reglementata prin Legea 95/2006, Titlul XII http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/71139
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Cerere
Descarcă
Formular tipizat
Cererea-tip de emitere a avizului, în care se precizează durata de prestare, locul de desfășurare a acestor activități, precum și domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecție personală ori colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în statul membru de stabilire
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documentul de cetățenie
Descarcă
Document scanat
Carte de identitate sau pașaport aflate în termen de valabilitate
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documentul care atestă echivalarea în scop profesional a titlurilor de medic
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Dovada de onorabilitate și moralitate profesională a medicului
Descarcă
Document scanat
Dovada de onorabilitate și moralitate profesională a medicului prestator emisă de autoritatea competentă a statului în care acesta exercită profesia. Documentul are o valabilitate de 3 luni de la data emiterii.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Atestat lingvistic
Descarcă
Document scanat
Atestat emis de organizații recunoscute de Ministerul Educației Naționaleși de Colegiul Medicilor din România sau de către centrul depregătire lingvistic organizat de Colegiul Medicilor din România privind abilitățile lingvistice profesionale necesare pentru a practica în România, la nivel B1 (conform Cadrului european comun de referință pentru limbi străine). Certificatul sau atestatul nu este necesar pentru practicarea ocazională a activității în cadrul unor echipe mixte cu medici români
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Invitația unei unități medicale românești ori a unei instituții de învățământ medical
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Decizie
Descarcă
Document scanat
Decizia conducerii unității medicale prin care se nominalizează medicul sub supravegherea și responsabilitatea căruia se va desfășura activitatea medicală pentru care se solicită avizul
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Dovada platii taxei de eliberare a avizului
Descarcă
Document scanat
Dovada achitării echivalentului în lei al sumei de 50 euro reprezentând contravaloarea eliberării avizului
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Aviz
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
30
Zile calendaristice
Termen notificare: 
30
Zile calendaristice
Căi de atac
Legislația nu conține prevederi speciale privind căile de atac în caz de litigiu, fiind aplicabile dispozițiile de drept comun.
Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
26 octombrie 2023
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Colegiul Medicilor din Romania
Colegiul Medicilor din Romania
Strada Pictor Alexandru Romano nr. 14, cod poștal 023965, Sector 2, București, Romania
Telefon: +40-21-413.88.00 / +40-21-413.88.03
Fax: +40-21-413.77.50
Email: office@cmr.ro
Conținut

Structuri competente

Departamentul Avizări

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro