Recunoașterea formării inițiale specifice pentru cariera didactică în învățământul preuniversitar din România
Online
Companii
Cetateni
Institutii
National
Recunoașterea formării inițiale specifice pentru cariera didactică în învățământul preuniversitar din România constă în evaluarea și compatibilizarea nivelului, domeniului și/sau a specializării absolvite în state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, în Confederația Elvețiană și în străinătate prin raportare la sistemul românesc de învățământ, cu luarea în considerare a condițiilor de exercitare a profesiei de cadru didactic în învățământul preuniversitar din România.
Recunoașterea se realizează de către Ministerul Educației și Cercetării, prin Direcția Generală Management, Cariera Didactică și Rețea Școlară în Învățământul Preuniversitar, autoritate competentă pentru profesia de cadru didactic în învățământul preuniversitar și se poate finaliza cu eliberarea unui atestat de recunoaștere a dreptului de a exercita profesia didactică în învățământul preuniversitar din România, prin care i se acordă dreptul de titularului de a se înscrie la concursul pentru ocuparea posturilor/catedrelor vacante/rezervate într-o unitate de învățământ preuniversitar din România, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
Decizia Direcției generale management, carieră didactică și rețea școlară în învățământul preuniversitar poate fi contestată o singură dată, în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință, printr-o cerere motivată.
Direcția generală management, carieră didactică și rețea școlară în învățământul preuniversitar se pronunță asupra celor solicitate în termen de 45 de zile lucrătoare. Termenul de soluționare se poate prelungi în cazuri justificate, solicitantul fiind informat în acest sens.
Soluția de respingere a contestației poate fi atacată de solicitant în instanță.
Structuri competente
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
