Munca în UE
Căutarea unui loc de muncă în alt stat membru
Orice persoană, cetățean al unui stat membru, are dreptul să caute un loc de muncă în alt stat membru şi beneficiază, din partea agenţiilor județene pentru ocuparea forţei de muncă, de aceleaşi servicii ca şi cetăţenii statului membru gazdă.
Potrivit Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, persoana aflată în căutarea unui loc de muncă poate rămâne pe teritoriul statului membru gazdă o perioadă suficientă care să-i permită să evalueze ofertele de angajare disponibile şi să ia măsurile necesare pentru a fi angajată. La sfârşitul acestei perioade, nu poate fi expulzată dacă poate dovedi că încă mai caută un loc de muncă şi că are şanse reale de a fi angajată.
Reţeaua EURES este formată din peste 1000 de consilieri, portalul EURES conţinând anunţuri de posturi vacante şi sfaturi practice. Prin intermediul acestui portal puteți obține informații cu privire la identificarea unui loc de munca, respectiv cu privire la instalarea în alt stat membru al Uniunii Europene.
În România există o serie de site-uri prin intermediul cărora se pot căuta locuri de muncă, ca de exemplu Posturi Vacante în Administrația Publică din România, portal unic al informațiilor privind posturile vacante din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.
Pentru aplicarea online la oportunitățile de muncă publicate pe diverse site-uri, este recomandat să se utilizeze CV-ul completat în format Europass.
Obținerea unui loc de muncă în alt stat membru
Cetăţenii români pot obţine un loc de muncă în străinătate atât prin mijloace proprii, contactând direct angajatorul, cât și prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, dar și a agenților privați de ocupare a forței de muncă.
Prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cetăţenii români pot accesa reţeaua EURES, care este reţea de cooperare între serviciile publice de ocupare europene, creată pentru facilitarea liberei circulaţii a lucrătorilor în cadrul Spaţiului Economic European şi Elveţia. Rețeaua EURES este coordonată de Comisia Europeană.
În cadrul fiecărei agenții județene pentru ocuparea forței de muncă își desfășoară activitatea un consilier EURES, care poate oferi informații suplimentare cu privire la ofertele de locuri de muncă disponibile, la cerințele angajatorului etc.
Locurile de muncă disponibile, datele de contact ale consilierilor EURES, precum și alte informații pot fi vizualizate pe site-ul EURES România.
