Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Eliberarea actului de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Offline
Cetateni
National

Procedura se adresează persoanelor care doresc obținerea actului de identitate la implinirea vârstei de 14 ani.

La împlinirea vârstei de 14 ani, minorul se prezintă la ghişeul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, însoţit de unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat sub autoritatea serviciului public de asistenţă socială sau de persoana căreia i-a fost încredinţat în plasament, pentru a solicita eliberarea actului de identitate.

În situaţia în care părinţii au domicilii diferite, cererea pentru eliberarea actului de identitate se semnează de părintele la care minorul are domiciliul, în condiţiile legii.

Pentru minorul care, deşi a fost încredinţat, prin hotărâre judecătorească, unuia dintre părinţi, locuieşte statornic la celălalt părinte, se solicită declaraţie de consimţământ a părintelui căruia i-a fost încredinţat, din care să rezulte că este de acord ca în actul de identitate al minorului să fie înscrisă adresa la care acesta locuieşte statornic.

Declaraţia prevăzută poate fi dată la ghişeu, în prezenţa personalului SPCLEP, iar în situaţiile în care părintele nu se poate prezenta la ghişeu, declaraţia trebuie să fie autentificată la notarul public sau, după caz, la misiunea diplomatică a României din statul în care se află.

Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot depune cererea pentru eliberarea primului act de identitate împreună cu documentele prevăzute de lege la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din statul respectiv.

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Cererea pentru eliberarea actului de identitate
Descarcă
Formular tipizat
Anexăm document faţă-verso cu recomandarea de a fi listat faţă-verso
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificatul de naştere,original şi copie
Descarcă
Document scanat
Certificatul de naştere,original şi copie
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Actul de identitate al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal
Descarcă
Document scanat
Actul de identitate al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documentul cu care părintele/reprezentantul legal face dovada adresei de domiciliu, original şi copie
Descarcă
Document scanat
Documentul cu care părintele/reprezentantul legal face dovada adresei de domiciliu, original şi copie
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificatul de căsătorie al părinţilor sau, după caz, hotărârea de divorţ sau de încredinţare a minorului, definitivă şi irevocabilă original şi copie
Descarcă
Document scanat
Certificatul de căsătorie al părinţilor sau, după caz, hotărârea de divorţ sau de încredinţare a minorului, definitivă şi irevocabilă original şi copie
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate de 7 lei
Descarcă
Document scanat
Chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate de 7 lei
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Act de identitate
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
0
Zile calendaristice
Termen notificare: 
0
Zile calendaristice
Acte normative
Nu s-au găsit rezultate
Căi de atac

In cazul unui litigiu intre beneficiar si autoritatea competenta sunt aplicabile dispozitiile de drept comun.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
11 aprilie 2022
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Primaria Municipiului Resita
Primaria Municipiului Resita
Piata 1 Decembrie 1918 Nr. 1A
Telefon: 0255 211 692
Fax: 0255 215 314
Email: resita@primariaresita.ro
Conținut

Structuri competente

Biroul Autorizare Comert si Activitati Economice
Compartiment Agricol
Directia Urbanism si Amenajarea Teritoriului
Serviciul Gospodarie Urbana si Mediu
Serviciul Public Directia Impozite si Taxe
Serviciul Public-Serviciul Comunitar de Evidenta Persoanelor

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro