Solicitarea certificatului profesional curent
favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Transfrontalier
Referitor la Certificatul Profesional Curent, dorim să facem următoarele precizări:
În conformitate cu prevederile Legii farmaciei nr. 266/2008 în forma consolidată aşa cum a fost ea publicată M.O. nr. 448/30.06.2009 partea I, precum şi a Normelor de aplicare publicate în M.O. nr. 538/03.07.2009 partea I, farmaciştii care vor deţine funcţia de farmacist şef într-o unitate farmaceutică (în cazuri de înfiinţări de noi unităţi farmaceutice, precum şi a schimbărilor farmacistului șef - pentru cei care vor prelua funcţia de şef), se vor adresa colegiilor judeţene pentru obţinerea Certificatului Profesional Curent.
De asemenea, acest document le este necesar și farmaciștilor care doresc să își exercite profesia în afara granițelor tării.
Metodologia de întocmire şi eliberare a Certificatului Profesional Curent, a fost stabilită prin Decizia Consiliului Naţional al C.F.R. nr. 1/2007, decizie publicată în onitorul Oficial al României Partea I nr. 324 din 15.05.2007.
Vă prezentăm mai jos, principalele prevederi ale Deciziei nr. 1/2007, astfel:
- Certificatul Profesional Curent va fi întocmit de către Colegiul Farmaciştilor din România şi eliberat de colegiul teritorial la care este înregistrat solicitantul;
- Valabilitatea Certificatul Profesional Curent este de 3 luni de la data emiterii;
- În termen de maxim trei zile de la primirea solicitării de eliberare a Certificatului Profesional Curent, colegiul teritorial va transmite Colegiului Farmaciştilor din România cererea tip pentru întocmirea şi eliberarea documentului;
- În termen de maximum 30 zile de la primirea cererii, C.F.R. va întocmi certificatul şi îl va transmite colegiului teritorial;
- Certificatul Profesional Curent se va emite de către Colegiul Farmaciştilor din România care îl va realiza şi îl va transmite colegiului teritorial;
- Colegiul teritorial, va întocmi un Registru de evidenţă – cu datele de identificare a Certificatelor Profesionale Curente eliberate farmaciştilor din judeţul respectiv – şi le va remite solicitanţilor sub semnătură de primire.
- Colegiul teritorial, va întocmi un Registru de evidenţă – cu datele de identificare a Certificatelor Profesionale Curente eliberate farmaciştilor din judeţul respectiv – şi le va remite solicitanţilor sub semnătură de primire.
Pentru obţinerea Certificatului Profesional Curent, farmacistul va depune la colegiul teritorial, un dosar care va cuprinde documentele anexate mai jos.
Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Nu s-au găsit rezultate
Copie a diplomei de licență
Descarcă
Document scanat
Of course! Please provide the Romanian text you'd like translated into English.*
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Copie a Certificatului de membru al Colegiului Farmaciştilor din România
Descarcă
Document scanat
Desigur, vă rog să introduceți textul în limba română pe care doriți să îl traduc în engleză.*
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Copia actului de identitate sau a paşaportului solicitantului
Descarcă
Document scanat
Desigur! Te rog să furnizezi textul în limba română pe care dorești să îl traduc în engleză.*
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Copii ale documentelor privind specialităţile obţinute
Descarcă
Document scanat
Nu ai introdus niciun text de tradus. Te rog să oferi textul în limba română pe care dorești să-l traduc.*
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Cerere eliberare certificat profesional curent
Descarcă
Formular tipizat
There is no Romanian text provided to translate. Please provide the Romanian text you want translated.*
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Dovada achitarii taxei pentru obtinerea Certificatului Profesional Curent
Descarcă
Formular tipizat
https://www.colegfarm.ro/decizieconsiliu - Decizia nr.1/2018 a CFR taxe
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
None
Termene
Timp de soluționare:
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar:
15
Zile calendaristice
Termen notificare:
7
Zile calendaristice
Căi de atac
Legislația nu conține prevederi speciale privind căile de atac în caz de litigiu, fiind aplicabile dispozițiile de drept comun.
Informații suplimentare
Alte informații:
Link-uri utile
Servicii de asistență și soluționare a problemelor
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:
21 martie 2022
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Colegiul Farmacistilor Vrancea
Colegiul Farmacistilor Vrancea
Str,. Piata Victoriei nr. 11, ap. 107
Telefon:
0728974290
Fax:
0337109198
Email:
vrancea@colegfarm.ro
Conținut
Structuri competente
Colegiul Farmacistilor Vrancea -Secretariat
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
