Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Procedură privind comunicarea documentelor medicale la cerere

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Companii
National

Procedura are ca scop reglementarea condiţiilor specifice de eliberare a documentelor medicale solicitate de către pacienţi / aparţinători / împuterniciţi precum şi a condiţiilor de transmitere a datelor medicale ale pacientului.

Eliberarea documentelor medicale solicitate de către pacienţi / aparţinători / împuterniciţi se realizează în strictă concordanţă cu prevederile OMS 1410/2016 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, urmărindu-se respectarea următoarelor reguli:

1)Solicitarea privind comunicarea datelor medicale personale se adresează de către pacienţi / aparţinători / împuterniciţi, în scris, prin completarea formularului „Solicitare privind comunicarea documentelor medicale personale“, prevăzut în anexa nr. 3 la OMS 1410/2016. Respectivul formular se aprobă de către comandantul spitalului şi este repartizat Serviciului Evaluare și Statistică Medicală pentru soluţionare.

2)În cazul minorilor, majorilor fără discernământ şi a majorilor cu pierdere temporară a capacităţii de exerciţiu, solicitantul trebuie să facă dovada că are calitatea de aparţinător / reprezentant legal.

3)În cazul persoanelor împuternicite care solicită documente medicale ale pacienţilor, acestea este necesar să anexeze ”Acordul pacientului privind comunicarea datelor medicale” prevăzut în anexa nr. 5 la OMS 1410/2016.

4)Eliberarea copiilor documentelor medicale solicitate se face de către persoana nominalizată de către şeful Serviciului Evaluare și Statistică Medicală împreună cu gestionarul fondului arhivistic, în termen de 48 de ore de la înregistrarea la sediul instituției.

5)Eliberarea copiilor documentelor medicale solicitate are loc după completarea de către pacienţi / aparţinători / împuterniciţi a formularului „Declaraţie privind comunicarea documentelor medicale personale“, prevăzut în anexa nr. 4 la OMS 1410/2016, cu modificările și completările ulterioare, la sediul instituției.

Reglementarea procesului de eliberare a documentelor medicale solicitate de către pacienţi/ aparţinători/ împuterniciţi sau alte persoane, îndreptăţite să aibă acces la informaţii, potrivit legii are ca principale scopuri:

a)Pacientul are acces neîngrădit la datele medicale personale, în condiţiile legii. Accesul pacientului la datele medicale poate fi direct sau indirect – prin aparţinătorii legali sau prin intermediul medicilor nominalizaţi de acesta în Anexa nr.5 la norme “Acordul pacientului privind comunicarea datelor medicale personale” (Legea 46/2003 actualizată).

b)Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale, chiar şi după decesul acestuia. Aceste informaţii pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul în mod explicit sau dacă legea o cere în mod expres. În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratarea pacientului, acordarea consimţământului nu mai este obligatorie. (Legea 46/2003 actualizată).

c)În situaţia în care pacientul s-a aflat în imposibilitatea de a-şi exprima acordul şi a intervenit decesul acestuia, datele cu caracter confidenţial din foaia de observaţie, informaţii privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale, pot fi furnizate, la cerere, următoarelor persoane, în ordinea de mai jos:

- soţului supravieţuitor;

- descendenţilor;

- ascendenţilor/tutorilor;

- rudelor în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.

d) Situaţiile în care pacientul se află în imposibilitate de a-şi exprima acordul sunt următoarele:

1) stare comatoasă.

2) stare de inconştienţă.

3) incapacitate fizică care face imposibilă exprimarea acordului.

Persoanele prevăzute la lit.c) vor depune la conducerea unităţii sanitare o declaraţie pe propria răspundere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6 la OMS 1410/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Formular privind comunicarea documentelor medicale personale
Descarcă
Formular tipizat
,
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
FORMULARUL DE SOLICITARE A DATELMEDICALE CU CARACTER PERSONAL (însituaţiaîn care pacientul s-a aflatîn stare de imposibilitatede a-şiexprimaacordulprivinddesemnareauneipersoane care să aibă acces la datelemedicalepersonale)
Descarcă
Formular tipizat
.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
None
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
2
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
30
Zile calendaristice
Termen notificare: 
3
Zile calendaristice
Căi de atac
În cazul unui litigiu între beneficiar și autoritatea competentă sunt aplicabile dispozițiile de drept comun.
Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
12 februarie 2024
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Ministerul Apărării Naţionale -Spitalul Miltar de Urgentă dr. Alexandru Popescu Focşani
Ministerul Apărării Naţionale -Spitalul Miltar de Urgentă dr. Alexandru Popescu Focşani
Str. Cezar Bolliac nr 3-5
Telefon: 0237216400
Fax: 0372346034
Email: um02417@mapn.ro
Conținut

Structuri competente

Transmiterea rezultatelor investigatiilor paraclinice catre pacienti

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro