Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Acordarea indemnizației lunare persoanelor cu handicap grav

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Offline
Cetateni
National

Persoanele încadrate în gradul de handicap grav cu asistent personal au dreptul să li se asigure angajarea unui asistent personal plătit de către autoritățile publice locale sau să li se acorde o indemnizație lunară în cazul în care renunță la angajarea unui asistent personal; indemnizații este echivalentă cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unitățile bugetare, altele decât cele cu paturi.

Serviciul beneficii sociale și persoane vulnerabile are obligația de a lua măsurile necesare asigurării acordării indemnizației echivalente cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unitățile bugetare, altele decât cele cu paturi, tuturor persoanelor aflate în nevoie, încadrate în gradul de handicap grav cu asistent personal, fără nici-o discriminare.

Pentru a beneficia de indemnizația lunară, solicitantul trebuie să aibă domiciliul sau reședința pe teritoriul municipiului Constanța.
Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Cerere către Primar
Descarcă
Formular tipizat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Ccertificat de încadrare în gradul I de handicap, cu recomandarea de angajare asistent personal, plan de servicii personalizat și plan de recuperare
Descarcă
Document scanat
În original
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Hotărârea Comisiei pentru Protecția Copilului privind încadrarea acestuia într-o categorie de persoane cu grad de handicap
Descarcă
Document scanat
În original
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Buletin / carte de identitate
Descarcă
Document scanat
Copie și original
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de naștere
Descarcă
Document scanat
Copie și original, pentru BOLNAV - COPIL
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Decizie de pensie
Descarcă
Document scanat
Copie și original
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Cupon de pensie
Descarcă
Document scanat
Pe ultima lună
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Buletin / carte de identitate al mamei pentru BOLNAV COPIL
Descarcă
Document scanat
Copie și original
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Număr dosar de la D.G.A.S.P.C. Constanța
Descarcă
Document scanat
Se obține de la bloc Turn Gară.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Acord indemnizație bolnav de la Comisia D.G.A.S.P.C. Constanța
Descarcă
Document scanat
Se obține de la bloc Turn Gară.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Alte acte, după caz
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Cerere indemnizatie tutore
Descarcă
Formular tipizat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Rapoarte de anchetă socială, cu propunerea de acordare/respingere a dreptului la indemnizația echivalentă cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unitățile bugetare, altele decât cele cu paturi;
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Referat propunere acordare indemnizație lunară pentru persoana încadrată în gradul grav de handicap cu asistent personal;
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Decizie privind acordare indemnizație lunară pentru persoana încadrată în gradul grav de handicap cu asistent personal;
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
15
Zile calendaristice
Termen notificare: 
10
Zile calendaristice
Căi de atac
In cazul unui litigiu intre beneficiar si autoritatea competenta sunt aplicabile dispozitiile de drept comun.
Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
21 iulie 2023
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Directia Generala de Asistenta Sociala Constanta
Directia Generala de Asistenta Sociala Constanta
Str. Unirii Nr.104
Telefon: 0341 180 102
Fax:
Email: office@dgas-ct.ro
Conținut

Structuri competente

SERVICIUL BENEFICII SOCIALE

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro