Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Procedura de autorizare prestare de servicii pentru activitatea de colectare, comercializare și/sau transferul de embrioni, la specia bovine

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Companii
National
Transfrontalier


Operatorul economic solicită autorității competente emiterea autorizației zootehnice de funcționare. În acest sens, va depune documentația completă prin intermediul sistemului informatic de utilitate publică, Punctul de contact unic electronic. În cazul în care, persoana desemnată pentru evaluarea documentației constată că aceasta este incompletă, solicită operatorului economic completările și precizările necesare, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea dosarului cu documentația. În cazul în care, documentația este completă, specialiști ai ANZ-ului, desemnați prin decizia directorului general, verifică la fața locului îndeplinirea condițiilor de autorizare, întocmesc raportul de evaluare și propun eliberarea autorizației zootehnice de funcționare. În cazul în care o cerere este respinsă pentru motive de natură procedurală, solicitantul este informat în cel mai scurt termen, dar nu mai mult de 5 zile lucrătoare.


Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Actul constitutiv al societăţii, copie cu mențiunea conform cu originalul
Descarcă
Document scanat
Denumirea societății, forma juridică, sediul, locația punctelor de lucru, activitatea principală și activitățile secundare conform claselor CAEN, sau după caz NACE, ISIC.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat constatator, copie cu mențiunea conform cu originalul.
Descarcă
Document scanat
Societatea îndeplinește condițiile specifice de funcționare pentru activitățile declarate.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de înregistrare fiscală, copie cu mențiunea conform cu originalul.
Descarcă
Document scanat
Codul de înregistrare fiscală.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului (ORC), copie cu mențiunea conform cu originalul.
Descarcă
Document scanat
Denumirea firmei, sediul social, activitatea principală, codul unic de înregistrare, numărul de ordine din registrul comerțului.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Regulamentul de organizare şi desfăşurare a fluxului tehnologic pentru colectarea, evaluarea morfologică, ambalarea, conservarea, depozitarea, comercializarea și/sau transferul de embrioni, copie cu mențiunea conform cu originalul.
Descarcă
Document scanat
Detalii privind fluxul tehnologic pentru colectarea, evaluarea morfologică, ambalarea, conservarea, depozitarea, comercializarea și/sau transferul de embrioni, amplasare, dotare, schiță.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Autorizație sanitară veterinară și numărul de înregistrare sanitar veterinar
Descarcă
Document scanat
Autorizarea sanitară veterinară a activităților și înregistrarea sanitar veterinară a echipei de colectare a embrionilor.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Memoriu tehnic justificativ
Descarcă
Document scanat
Detalii privind necesitatea organizării activităților de colectare și/sau transfer de embrioni.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Protocol de colaborare cu societatea de ameliorare recunoscută pentru conducerea registrului genealogic rasial.
Descarcă
Document scanat
Informații transmise de societatea de ameliorare, necesare pentru eliberarea certificatelor zootehnice de către echipa de colectare a embrionilor autorizată, transmiterea datelor embrionilor de către echipa de colectare și transfer de embrioni către societatea de ameliorare recunoscută, în vederea evaluării filiației vițeilor fătați din această biotehnologie.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Cerere tip
Descarcă
Formular tipizat
Solicitare eliberare autorizație de funcționare, sau după caz de preschimbare a autorizației.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Autorizație zootehnică de funcționare
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Decizie
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
45
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
15
Zile calendaristice
Termen notificare: 
15
Zile calendaristice
Acte normative
Căi de atac

Căile de atac în caz de litigiu, între autoritatea competentă și furnizor sau beneficiar, pot fi accesate pe web site-ul instituției. Puteți vizualiza căile de atac aici.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
19 martie 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Agentia Nationala pentru Zootehnie prof. dr. G. K. Constantinescu
Agentia Nationala pentru Zootehnie prof. dr. G. K. Constantinescu
Soseaua Bucuresti-Ploiesti km.18.2
Telefon: 021.350.10.17
Fax: 021 312 10 10
Email: anarz@anarz.eu
Conținut

Structuri competente

Agenția Națională pentru Zootehnie prof. dr. G.K. Constantinescu, Compartiment reproducție

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro