Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Eliberarea adeverinţei pentru solicitarea sumelor neîncasate de către persoana cu handicap decedată

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National

Prestaţiile sociale rămase neîncasate de către persoana cu handicap decedată, reprezentând indemnizaţia şi/sau bugetul personal complementar pentru luna în care a avut loc decesul, şi, după caz, prestaţiile sociale cuvenite şi neachitate până la deces se plătesc soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun, la solicitarea acestora. Sumele prevăzute mai sus pot fi solicitate, la agenţia teritorială pentru plăți și inspecție socială, de către moştenitor, în cadrul termenului general de prescripţie, pe baza documentului care atestă calitatea de moştenitor, precum şi, în situaţia în care sunt mai mulţi moştenitori, declaraţia pe propria răspundere că ceilalţi moştenitori nu solicită aceste sume.
Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Copie dupa certificatul de deces al persoanei cu handicap decedata
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Copie dupa actul de identitate al solicitantului
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
declaratie pe propria raspundere
Descarcă
Formular tipizat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
cerere
Descarcă
Formular tipizat
cerere de eliberare adeverinta pentru solicitarea sumelor ramase neincasate de catre persoana cu handicap decedata
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Copie dupa certificatul de casatorie/ certificatul de nastere/certificatul de mostenitor, dupa caz
Descarcă
Document scanat
SOTUL SUPRAVIETUITOR- Certificatul de casatorie COPIII PERSOANEI DECEDATE- Certificat de nastere si certificat de casatorie, dupa caz PARINTII PERSOANEI DECEDATE- Certificat de nastere MOSTENITOR- Certificat de mostenitor
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
adeverinta
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
15
Zile calendaristice
Termen notificare: 
2
Zile calendaristice
Căi de atac

Legislaţia nu conţine prevederi speciale privind căile de atac. In caz de litigiu între beneficiar şi autoritatea competentă sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
08 martie 2022
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Iasi
Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Iasi
Str. Străpungere Silvestru, nr. 1, Bl L6-7
Telefon: 0232/213887
Fax: 0232/213887
Email: ajpis.iasi@mmanpis.ro
Conținut

Structuri competente

Compartiment drepturi persoane incadrate in grad de handicap

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro