Recunoașterea automată a diplomei de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate
Online
Cetateni
National
Transfrontalier
ROEID
Scopul prezentei metodologii este implementarea la nivel intern a Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 7234 din 10 octombrie 2024, cât şi stabilirea responsabilităţilor SNSPA privind obligaţiile ce îi revin conform dispoziţiilor legale, în context unitar, transparent şi legal, în strânsă corelare cu prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor pentru profesiile reglementate în România, cu modificările şi completările ulterioare.
Metodologia se aplică în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative - SNSPA pentru recunoaşterea diplomei de doctor și a titlului de doctor ȋn științe sau ȋntr-un domeniu profesional, obținute ȋn străinătate de către cetăţenii români, cetăţenii din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi de către cetăţenii din state terţe.
Sunt eligibili să depună cereri pentru recunoașterea automată a diplomei de doctor și a titlului de doctor în știinţe sau într-un domeniu profesional, solicitanţii care au obţinut titlul de doctor la:
a. instituţii acreditate de învăţământ superior dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană;
b. instituţii acreditate de învăţământ superior din afara țărilor prevăzute la lit. a), aflate printre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior ale lumii, conform prevederilor Ordinului ministrului educației privind aprobarea listei universităților de prestigiu din alte state.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
Solicitantul are dreptul de a contesta decizia Comisiei de evaluare internă de specialitate în termen de 10 zile calendaristice de la primirea înştiinţării. Contestaţia formulată de solicitant va fi analizată şi soluţionată de către Comisia de contestație din cadrul IOSUD- SNSPA în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data înregistrării la universitate. Decizia comisiei asupra contestaţiei este definitivă la nivelul SNSPA şi se comunică atât rectorului, cât și solicitantului la datele de contact indicate.
https://snspa.ro/wp-content/uploads/2026/04/Metodologie-recunoastere-diploma-doctor-in-strainatate.pdf
Structuri competente
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
