Acordare alocatie de stat pentru copii
favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Alocația de stat pentru copii se acordă tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, fără discriminare. Alocația de stat pentru copii se acordă și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora, mai puțin celor care repetă anul școlar, cu excepția celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.
Beneficiază de alocație de stat pentru copii și copiii cetățenilor străini și ai persoanelor fără cetățenie rezidenți, în condițiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinții.
Acest drept poate fii solicitat de oricare dintre părinții firești ai copilului, precum și persoana care a adoptat un copil, cu condiția să îndeplinească criteriile de eligibilitate.
Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Nu s-au găsit rezultate
certificat de nastere
Descarcă
Document scanat
copie
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
buletin/carte de identitate
Descarcă
Document scanat
copie
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
certificat de casatorie
Descarcă
Document scanat
copie
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
hotarare de divort și incredintare copil
Descarcă
Document scanat
original si copie
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Hotarare judecatoareasca de adoptie
Descarcă
Document scanat
copie(unde este cazul)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Hotarare de incredintare pentru copiii aflați in plasament
Descarcă
Document scanat
copie(unde este cazul)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
extras de cont
Descarcă
Document scanat
În cazurile în care se dorește plata alocației în cont curent personal sau cont de card se va atașa extras de cont de la una dintre următoarele unități bancare: · UniCredit Tiriac Bank; · BRD – Groupe Societe Generale; · Alpha Bank; · Bancpost; · Banca Transilvania; · CEC Bank; · MKB Romexterra Bank; · ProCredit Bank; · Piraeus Bank; · ING Bank; · OTP Bank; · BCR; · Raiffeisen Bank; · Intesa Sanpaolo Bank; · Romanian International Bank; · VolksBank; · Millennium Bank; · Garanti Bank; · Banca Romaneasca; · Credit Agricole; · Banca Comerciala Carpatica; · Credit Europe Ban
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
cerere tip
Descarcă
Formular tipizat
anexa nr. 1a
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
None
Termene
Timp de soluționare:
15
Zile calendaristice
Termen completare dosar:
15
Zile calendaristice
Termen notificare:
2
Zile calendaristice
Căi de atac
Legislatia nu contine prevederi speciale privind caile de atac, in caz de litigiu fiind aplicabile dispozitiile de drept comun.
Informații suplimentare
Alte informații:
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:
25 septembrie 2020
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Primaria Comunei Tudor Vladimirescu Braila
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
