Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

ALOCATIE PENTRU SUSTINEREA FAMILIEI

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Institutii
National


Alocația pentru susținerea familiei este o formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse, de până la 634 lei pe membru de familie, care au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani.
Acordarea alocației pentru susținerea familiei are drept scop completarea veniturilor familiilor în vederea asigurării unor condiții mai bune pentru creșterea și educarea copiilor, precum și stimularea frecventării de către copiii de vârstă școlară, aflați în îngrijirea familiilor cu venituri reduse, a cursurilor unei forme de învățământ, organizate potrivit legii, conform art.1, alin.2 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul în care familia deține în proprietate, închiriere, comodat, sau în altă formă de deținere cel puțin unul dintre bunurile cuprinse în lista de bunuri ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, prevăzută la art. 8, alin. (2) și (3), din Legea 416/2001 (Anexa nr. 3 din H.G. 778/2013), aceasta nu beneficiază de alocație.


Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Carte de identitate/buletin de identitate
Descarcă
Document scanat
Al titularului precum si al celorlalti membrii de familie cu varsta de peste 14 ani
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de nastere
Descarcă
Document scanat
Pentru membrii de familie cu varsta de pana la 14 ani
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de casatorie
Descarcă
Document scanat
Unde este cazul
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Sentinta judecatoreasca de divort ramasa definitiva, hotarare de incredintare sau plasament familial, hotarare de stabilire domiciliu minor, dispozitie de instituire a tutelei sau curatelei
Descarcă
Document scanat
Unde este cazul
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Adeverinta de elev
Descarcă
Document scanat
Din care sa rezulte ca frecventeaza scoala si daca beneficiaza de bursa - cuantumul si felul acesteia
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Adeverinta cu privire la bunurile mobile si imobile aflate in proprietate
Descarcă
Document scanat
Eliberata de catre Compartimentul de Taxe si Impozite din cadrul Primariei comunei Ocna de Fier
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Adeverinta cu privire la terenurile detinute
Descarcă
Document scanat
Eliberata de catre Biroul Agricol din cadrul Primariei comunei Ocna de Fier
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Acte doveditoare din care sa rezulte veniturile familiei din luna precedenta
Descarcă
Document scanat
Adeverinta de salariu eliberata de angajator cu venitul net Cupon pensie Talon somaj Talon de plata pensie de intretinere Cupon de plata ajutor pentru persoane cu handicap
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Acord prelucrare date cu caracter personal
Descarcă
Formular tipizat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de deces
Descarcă
Document scanat
Unde este cazul
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Cerere si declaratia pe propria raspundere pentru acordarea unor drepturi de asistenta sociala
Descarcă
Formular tipizat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Ancheta sociala
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Dispozitie privind acordarea/respingerea dreptului la alocatia pentru sustinerea familiei
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
15
Zile calendaristice
Termen notificare: 
5
Zile calendaristice
Căi de atac

Legislatia nu contine prevederi speciale privind caile de atac, in caz de litigiu fiind aplicabile dispozitiile de drept comun.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
01 septembrie 2023
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Primaria Comunei Ocna de Fier
Primaria Comunei Ocna de Fier
OCNA DE FIER STRADA VALE NR.107B
Telefon: 0255527802
Fax: 0255527929
Email: primaria@ocnadefier.ro
Conținut

Structuri competente

ASISTENTA SOCIALA

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro