Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Procedură privind recunoașterea automată în cadrul Universității din Pitești (UPit) a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Transfrontalier

Prezenta procedură stabilește modalitatea prin care se realizează recunoașterea automată, de către Universitatea din Pitești a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate, în conformitate cu prevederile Ordinului MENCȘ nr. 5923 din 6 decembrie 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate. Prezenta procedură se aplică titularilor diplomelor de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute la:

a) instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană;

b) instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare incluse în Lista universităților de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării științifice, actualizată periodic;

c) instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare care fac obiectul unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar.

Toți solicitanții care nu se încadrează într-una dintre situațiile menționate mai sus, se vor adresa direct Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED) din cadrul ministerului de resort

Recunoașterea de către Universitatea din Pitești a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate, în condițiile prezentei proceduri, se realizează în baza depunerii de către persoanele interesate a unui dosar de recunoaștere.

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Titlul de doctor se gaseste în Anexa 2 din Legea nr.200 din 2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România cu modificările și completările ulterioare
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Act de identitate și dovada schimbării numelui (dacă este cazul) - în copie ”CONFORM CU ORIGINALUL” pentru cetățenii români și în copie și traducere legalizată pentru cetățenii străini
Descarcă
Document scanat
Și dovada schimbării numelui (dacă este cazul) - în copie ”CONFORM CU ORIGINALUL” pentru cetățenii români și în copie și traducere legalizată pentru cetățenii străini
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Diploma de doctor
Descarcă
Document scanat
Diploma de doctor în copie xerox „CONFORM CU ORIGINALUL” însoţită de: a) traducere legalizată, autentificată cu Apostila de la Haga pentru statele care sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga; b) supralegalizare sau adeverința de autenticitate emisă de către autoritățile competente din țara de proveniență, pentru statele care nu sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
CV, listă publicații și contribuții științifice
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Cerere de recunoaștere
Descarcă
Formular tipizat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Un exemplar al tezei de doctorat.
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Decizia de recunoaștere a titlului de doctor
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
10
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
2
Zile calendaristice
Termen notificare: 
3
Zile calendaristice
Căi de atac

Contestația se depune la Universitatea din Pitești, Compartimentul Studii doctorale în termen de 15 zile lucrătoare. Ulterior decizia definitivă a universităţii poate fiatacată la instanţele de judecată.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
30 noiembrie 2019
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Universitatea din Pitesti
Universitatea din Pitesti
Str. Târgu din Vale nr.1
Telefon: 0348453102
Fax: 0348453123
Email: dumitru.chirlesan@upit.ro
Conținut

Structuri competente

Consiliul pentru studiile universitare de doctorat

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro