Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Ialomita
Proceduri disponibile
Procedură operațională de obținere a atestatului de asistent maternal profesionist
Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condițiile Hotărârii de Guvern nr. 679/2003, care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor primiţi în plasament. Condiţii pentru obţinerea atestatului de asistent maternal :
Pentru ca o persoana să primească atestatul de asistent maternal profesionist trebuie:
• să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
• prin comportamentul ei în societate, starea sănătăţii şi profilul ei psihologic, să prezinte garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor care revin unui părinte, referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor săi;
• să aibă în folosinţă o locuinţă care acoperă necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihna ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament;
• să urmeze cursurile de formare profesională organizate de D.G.A.S.P.C Ialomița
Nu poate fi asistent maternal:
• persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvărşirea cu intenţie a unei infracţiuni;
• persoana care sufera de boli transmisibile;
• părintele decăzut din drepturile părinteşti;
Persoanele cu domiciliul în județul Ialomița, interesate să devină asistent maternal profesionist, depun la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița o cerere de evaluare a capacității lor, însoțită de documentele menționate mai jos.
Atestatul este eliberat de către Comisia pentru Protecția Copilului Ialomița, având o valabilitate de 3 ani.
