Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Colegiul Medicilor Olt

Proceduri disponibile

PROCEDURA
Cetateni
National
Transfrontalier

Eliberare certificat de membru al Colegiului Medicilor Olt

Certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România este emis și eliberat de colegiul teritorial al Colegiului Medicilor din România în a cărui rază își are, după caz, domiciliul/ reședința sau locul de muncă/ unitatea la care urmează să își desfășoare activitatea mediculi solicitant.- Certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România se acordă la cerere, persoanelor prevăzute de art. 376, alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) dețin un titlu oficial de calificare în medicină, în sensul art. 377, alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau de incompatibilitate prevăzute de lege;
c) sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic;
d) nu au întrerupt exercitarea profesiei pe o perioadă mai mare de 5 ani sau au obținut diploma de licență în ultimii 5 ani.
Colegiul Medicilor Olt
Str. Crisan, nr. 9-11
Telefon: 0751259159
Fax: 0249413060
Email: office@ot.colmed.ro

Servicii de asistență

Nu au fost configurate servicii de asistenta pentru aceasta institutie

Organizare instituțională

Avizare

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro