Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Brevete/certificate emise de autoritățile maritime

Recunoașterea calificărilor profesionale în UE
favorite_border
Adăugare la favorite

Recunoaşterea brevetelor/certificatelor de capacitate emise de alte autorităţi maritime pentru efectuarea serviciului la bordul navelor sub pavilion român se va face numai pe baza unui protocol de recunoaştere pentru statele semnatare ale Convenţiei STCW sau în conformitate cu prevederile OMT 1252/2014 care transpune: prevederile art. 3 pct. 2, 3 şi 5 din Directiva 2005/45/CE privind recunoaşterea reciprocă a brevetelor navigatorilor eliberate de statele membre şi de modificare a Directivei 2001/25/CE, Directiva 2008/106/CE privind nivelul minim de formare a navigatorilor, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2012/35/CE.

Nu vor fi recunoscute brevetele/certificatele de capacitate emise de/sau sub autoritatea unui stat care nu este parte la Convenţia STCW.

Nu vor fi acceptate ca bază pentru recunoaştere, atestatele de recunoaştere emise anterior, conform Regulii I/10, de către o administraţie sau autoritate maritimă a unui alt Stat Parte la Convenţia STCW.

Informatii suplimentare 

Servicii disponibile 

Nu au fost configurate servicii pentru aceasta pagina informativa

Sectiuni suplimentare 

Nu au fost completate sectiuni suplimenare
Data ultimei actualizări: 
06 decembrie 2022
Publicat de catre: 
Autoritatea Navala Romana
Brevete/certificate emise de autoritățile maritime
Autoritatea Navala Romana
Incintă Port Constanța, Poarta 1, Clădirea ANR
Telefon: +4 0372 419 801
Fax: +4 0241 616 229
Email: rna@rna.ro

Instituții responsabile 

Link-uri 

Atașamente 

Nu au fost incarcate atasamente asociate acestei pagini

Proceduri 

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro