Recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate
favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Transfrontalier
Prin aceasta procedura se recunoaşte numai în cadrul Institutului Teologic Penticostal din București, diploma de doctor și titlul de doctor în științe sau într-un domeniu profesional obţinute în străinătate.
Procedura se aplică cetăţenilor români, cetăţenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană și din state terțe, care au obţinut titlul de doctor în instituţii acreditate de învăţământ universitar sau de cercetare-dezvoltare din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană, în universități de prestigiu din alte state prevăzute în Lista universităților de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al Ministrului Educației Naționale nr. 5462/2018, sau care fac obiectul unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental sau interuniversitar.
Procedura se aplică numai pentru ocuparea unei funcții didactice sau pentru ocuparea unei funcții de cercetare în cadrul Institutului Teologic Penticostal din București
Doar în cazul exercitării temporare, se aplică direct dispoziţiiile din Legea nr. 200/2004 şi art. 296 din LEN nr. 1/2011. Posturie didactice rezervate, vacante ori temporar vacante sunt acoperite cu prioritate de personalul didactic titular al instituţiei ori de personalul didactic asociat.
Exercitarea drepturilor conferinte de calitatea de conducător de doctorat şi ocuparea unei funcţii didactice în sistemul românesc de învăţământ se realizează conform normelor legale în vigoare.
Detaliile despre procedura de recunoaștere le găsiți la linkul următor: https://www.itpbucuresti.ro/itpb-online/.
Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Titlul de doctor se găsește la poziția nr. A8 din Anexa nr. 2 din Legea 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare
Documente necesare
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Nu s-au găsit rezultate
Actul de identitate
Descarcă
Document scanat
Carte de identitate/ pașaport Dovada schimbării numelui (dacă este cazul), cu traducere legalizată pentru documentele în alte limbi decât limba română
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Diploma de doctor
Descarcă
Document scanat
Traducere legalizată, dacă actul este emis în altă limbă decât limba română.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Curriculum vitae
Descarcă
Document scanat
În limba română sau engleză
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Lista de lucrări științifice
Descarcă
Document scanat
În limba română sau engleză
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Cerere recunoaștere doctorat
Descarcă
Formular tipizat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
Taxă fixă
OP
Termene
Timp de soluționare:
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar:
15
Zile calendaristice
Termen notificare:
5
Zile calendaristice
Căi de atac
Contestaţia se depune la Institutul Teologic Penticostal din București, în termen de 15 zile calendaristice de la primirea deciziei de nerecunoaștere, ulterior, decizia Institutului poate fi atacată la instanţele de judecată.
Informații suplimentare
Alte informații:
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:
27 septembrie 2020
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Institutul Teologic Penticostal din Municipiul Bucuresti
Institutul Teologic Penticostal din Municipiul Bucuresti
B-dul Uverturii nr. 210-220
Telefon:
0214341623
Fax:
0214347515
Email:
secretariat@itpbucuresti.ro
Conținut
Structuri competente
Institutul Teologic Penticostal din București
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
