Notificare de asistență de specialitate în sănătate publică – Proiect AFIR- în regim de urgență
favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Companii
National
Notificarea de asistenţă de specialitate de sănătate publică a conformităţii reprezintă actul tehnic eliberat în scris de autoritatea competenţă prin care sunt stabilite cerinţele prevederilor legale în vigoare privind igiena şi sănătatea publică la amplasarea, amenajarea, construirea sau modificarea pentru funcţionarea unei unităţi care desfăşoară o activitate cu risc pentru sănătatea populaţiei;Această notificare se emite în baza documentației specific elaborate de către proiectant în conformitate cu legislația în vigoare.
În situațiile în care DSPJ Constanța consideră necesare completări sau modificări ale documentației, C.A.U. analizează observațiile în cauză și modul în care acestea influențează condițiile tehnice impuse prin alte avize și conduc la modificarea soluției, comunicând aceste aspecte Secretariatului C.A.U. care transmite solicitantului în scris solicitările de modificări sau actualizări ale documentației.
Solicitantul de aviz unic achită taxa corepunzătoare la casieria primăriei sau prin intermediul https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public , în contul de asistență de specialitate RO97TREZ 2310E 3650 00XXXX deschis la trezoreria Constanța. Dovada plății semnata electronic se atașează documentației pentrru emiterea avizului unic. Taxa intră într - un cont colector (sume de mandate) de unde se virează către DSPJ Constanța în maximum 24 de ore de la primire.
Nu sunt registre publice in cadrul institutiei pentru aceasta procedura.
Procedura nu este postata pe site-ul institutiei.
Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Nu s-au găsit rezultate
Cerere Tip
Descarcă
Formular tipizat
Document elaborat conform Ordinului MS Nr. 1030/2009 actualizat.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Dovada achitării taxei
Descarcă
Document scanat
Ordin/chitanța de plată a tarifului pentru asistență de specialitate de sănătate publică, ce trebuie să conțină numărul, data și valoarea (200 RON + 50 RON REGIM URGENȚĂ)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Act de înființare al solicitantului
Descarcă
Document scanat
Certificat constatator persoană juridică emis de ORC, pe punctul de lucru, Certificat de înregistrare CUI, emis de ORC etc (după caz)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Acte doveditoare privind deținerea legală a spațiului
Descarcă
Document scanat
Contract de vânzare-cumpărare /comodat/donație etc. (după caz)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Memoriu Tehnic descriere privind conformarea cu normele de igienă și sănătate publică
Descarcă
Document scanat
Act privind descrierea obiectivului şi a activităţii care se desfăşoară sau se va desfăşura în acesta, după caz, din care să rezulte respectarea normelor în vigoare.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Plan de situație cu încadrarea în zonă
Descarcă
Document scanat
Schiţa de amplasare în zonă, cu menţionarea vecinătăţilor imediate, (distanța în metri până la acestea, regimul de înălțime și profilul de activitate al tuturor obiectivelor învecinate în toate punctele cardinale, după caz;)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Schițe cu detalii de structură funcțională și dotări specific profilului de activitate
Descarcă
Document scanat
Proiectul obiectivului din care să reiasă circuitele funcţionale, destinaţia spaţiilor şi suprafeţele acestora, după caz.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de urbanism
Descarcă
Document scanat
Document emis de Unitatea administrativ teritorială prin care se solicită punctual de vedere al Autorității de Sănătate Publică
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Alte documente
Descarcă
Document scanat
Aviz Raja Studiu de insorire(după caz) Studiu de impact asupra stării de sănătate a populației(după caz) etc.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
None
Termene
Timp de soluționare:
20
Zile calendaristice
Termen completare dosar:
15
Zile calendaristice
Termen notificare:
3
Zile calendaristice
Acte normative
Legea numarul
1030
din anul
2009
Ordinul Ministerului Sănătății Nr. 1030 din 20 august 2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitara pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire si pentru functionarea obiectivelor ce desfasoara activitati cu risc pentru starea de sanatate a populatiei.
Căi de atac
În cazul unui litigiu între beneficiar și autoritatea competentă sunt aplicabile dispozițiile de drept comun.
Informații suplimentare
Alte informații:
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:
02 august 2022
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Directia de Sanatate Publica Constanta
Directia de Sanatate Publica Constanta
Str. Aleea Lacramioarei nr. 1
Telefon:
0241.83.83.30
Fax:
0241.83.94.61;
Email:
administrativ@dspct.ro
Conținut
Structuri competente
CAU Direcția de Sănătate Publică Constanta
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
