Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Procedură privind eliberarea adeverinței de autenticitate în PCUe

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Transfrontalier

Prezenta procedură se aplică în cazul în care un absolvent solicită eliberarea unei adeverințe de autenticitate pentru vizarea actelor de studii de către Ministerul Educației- CNRED. Adeverința de autenticitate certifică autenticitatea, valabilitatea și corectitudinea înscrisurilor din actul de studii și documentele universitare prevăzute la punctul 2a-g).

Domeniu de aplicare
Procedura se aplică absolvenților Universității Maritime din Constanța, studii universitare de lungă sau scurtă durată, studii universitare de licență, masterat și doctorat.
Actele de studii pentru care se poate solicita adeverința de autenticitate sunt următoarele:
1. Actele de studii emise de Universitatea Maritimă din Constanța,
2. Anexele la actele de studii și/sau documentele școlare universitare emise de Universitatea Maritimă din Constanța, respectiv:
a) suplimentul la diplomă;
b) foaia matricolă;
c) situația școlară;
d) programa analitică;
e) adeverinţa privind şcolarizarea/absolvirea;
f) adeverința care atestă calitatea de student;
g) adeverinţa privind finalizarea studiilor;



Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
cerere catre Rector
Descarcă
Formular tipizat
solicitare scrisa
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
copie după diploma de finalizare a studiilor
Descarcă
Document scanat
copii simple după documentele pentru care se solicita emiterea adeverintei de autenticitate
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
chitanta de achitare a taxei
Descarcă
Document scanat
chitanta plata
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
actul de identitate
Descarcă
Document scanat
carte de identitate/pasaport/ dovada schimabre nume daca este cazul/ imputernicire notariala in cazul in care solicitantul nu este titularul actelor
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


Taxă fixă
OP
100.0
Termene
Timp de soluționare: 
10
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
10
Zile calendaristice
Termen notificare: 
5
Zile calendaristice
Căi de atac
Contestaţia se depune la Universitate, în termen de 15 zile calendaristice de la neprimirea avederinței, ulterior, decizia universităţii poate fi atacată la instanţele de judecată.
Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
22 septembrie 2022
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Universitatea Maritima din Constanta
Universitatea Maritima din Constanta
str. Mircea cel Bătrân 104
Telefon: 0040 241 664740
Fax: 0040 241 617260
Email: info@cmu-edu.eu
Conținut

Structuri competente

COMPARTIMENT SECRETAR SEF

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro