Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Procedură operaţională privind recunoaşterea automată de către Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași a diplomei de doctor și a titlului de doctor obţinută în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Transfrontalier

Prezenta procedură stabilește modalitatea prin care se efectuează recunoașterea automată de către Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional obținută în instituții de învățământ superior acreditate în străinătate, cu respectarea principiului legalității, autonomiei universitare, transparenței, responsabilității, a normelor etice și deontologice în vigoare.

Procedura se aplică cetățenilor români și cetățenilor din state membre ele Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană care au obținut diploma de doctor și titlul de doctor în:

- instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare - dezvoltare din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană;

- instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare - dezvoltare incluse în ”Lista universităților de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 și actualizată periodic, în vederea stabilirii pe teritoriul României;

- instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare care fac obiectul unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiate la nivel guvernamental sau interuniversitar.

Recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional se face numai în scopul înscrierii la programele postuniversitare, obținerii abilitării, ocupării unei funcții didactice sau de cercetare în cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Ocuparea unei funcții didactice în sistemul românesc de învățământ superior se realizează conform normelor legale în vigoare.

Doar în cazul exercitării temporare, se aplică direct dispozițiile din Legea nr. 200/2004 și a art. 296 alin (1) și (2) din Legea nr. 1 din 2011 a Educației Naționale:

(1)Posturile didactice rezervate, vacante ori temporar vacante sunt acoperite cu prioritate de personalul didactic titular al instituției ori de personalul didactic asociat, prin plata cu ora, conform prezentei legi.

(2)Angajarea specialiștilor cu valoare științifică și profesională recunoscută în domeniu din țară sau din străinătate, în calitate de cadre didactice asociate invitate, se avizează de către consiliul departamentului și se aprobă de consiliul de administrație.

Depunerea dosarului:

Dosarul se poate depune şi la Registratura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, de luni până vineri, între orele 08.00 - 16.00 şi va fi înaintat către Biroul pentru Studiile Universitare de doctorat sau se poate trimite prin poştă la adresa: Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Bulevardul Carol I nr. 11, cod poştaş 700506, Iaşi, România.

Termenul de soluţionare este de 40 de zile de la data înregistrării acestuia. Acest termen se prelungeşte în cazuri justificate, solicitantul fiind informat în scris. Comisia poate solicita posesorului diplomei documente suplimentare, situaţie în care termenul de soluţionare se prelungeşte cu 30 de zile de la data completării dosarului.

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Profesia de cadru didactic se găsește la poziția nr. A.8 din Anexa nr. 2 din Legea nr. 200 din 2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România cu modificările și completările ulterioare
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Cerere pentru recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor
Descarcă
Formular tipizat
Formular tipizat in vederea solicitarii recunoaşterii diplomei de doctor și a titlului de doctor obtinute in strainatate.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Procedură privind recunoaşterea a titlului de doctor şi a diplomei de doctor obţinute în străinătate
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Act de identitate si dovada schimbării numelui dacă este cazul
Descarcă
Document scanat
Pentru persoanele care au cetățenia română: act de identitate și dovada schimbării numelui (certificat de casătorie) unde este cazul, în copii simple
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Act de identitate si dovada schimbării numelui dacă este cazul
Descarcă
Document scanat
Pentru persoanele care au cetățenie străină: Act de identitate și dovada schimbării numelui (certificat de casătorie) unde este cazul, în copii traduse și legalizate
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Diploma de doctor
Descarcă
Document scanat
Copie și traducere autorizată și legalizată pentru diploma de doctor obșinută în România
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Diploma de doctor
Descarcă
Document scanat
Copie și traducere autorizată și legalizată, autentificată cu apostila de la Haga pentru statele care sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga sau supralegalizată sau însoțită de adeverința de autenticitate emisă de către autoritățile competente din țara de proveniență, pentru statele care nu sunt p,ărți ale Convenției privind Apostila de la Haga.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Decizie de recunoaştere a diplomei și a titlului de doctor
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Decizie de nerecunoaştere a diplomei și a titlului de doctor (dacă dosarul nu este avizat)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
80
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
30
Zile calendaristice
Termen notificare: 
10
Zile calendaristice
Căi de atac

Contestația se depune la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei. Contestaţiile sunt soluţionate în termen de 5 zile de la primirea acestora de către o comisie de soluţionare a contestaţiilor formată din 5 membri, numiţi prin decizia Rectorului. Decizia definitivă a instituției poate fi atacată, ulterior, la instanțele de judecată.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
04 februarie 2026
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi
B-dul. Carol I, nr. 11
Telefon: 0232201000
Fax: 0232201201
Email: rectorat@uaic.ro
Conținut

Structuri competente

SG - Compartimentul pentru Studiile Universitare de Doctorat

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro