Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Recunoașterea calității de conducător de doctorat obținută în străinătate

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Transfrontalier

PROCEDURA ARE CARACTER INFORMATIV ȘI NU SE POATE SOLUȚIONA PRIN INTERMEDIUL ACESTEI PLATFORME

Procedura stabilește modul de recunoaștere de către Universitatea „Valahia” din Târgoviște a calității de conducător de doctorat sau a abilitării obținute la:

a) instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană.

b) instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare incluse în Lista universităților de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării științifice, actualizată periodic.

c) instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare care fac obiectul unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau inter-universitar.

Cererea din dosarul pentru recunoașterea calității de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în străinătate se înregistrează la Registratura universității și se înaintează către IOSUD. Dosarul pentru recunoașterea calității de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în străinătate se poate trimite și prin poștă la universitate.

În urma analizei dosarului și pe baza referatelor membrilor și a votului secret majoritar al acestora, președintele comisiei întocmește un referat de analiză cu privire la solicitarea de recunoaștere a calității de conducător de doctorat sau a abilitării în termen de 30 de zile de la data înregistrării acestuia. Referatul este transmis CSUD. Termenul poate fi prelungit cu alte 30 de zile de la comunicare dacă Comisia, în cazuri justificate, solicită posesorului diplomei documente suplimentare. Solicitantul va fi informat, în scris, cu privire la prelungirea termenului de soluționare a dosarului și a documentelor solicitate suplimentar. Rezoluția favorabilă a CSUD este transmisă spre avizare Consiliului de Administrație și aprobare Senatului Universității, după care Rectorul UVT emite decizia de recunoaștere a calității de conducător de doctorat sau a abilitării în domeniul solicitat. În cazul unei rezoluții nefavorabile, se emite decizie de nerecunoaștere a calității de conducător de doctorat sau a abilitării.

Decizia de recunoaștere sau nerecunoaștere a a calității de conducător de doctorat sau a abilitării se înregistrează în registrul de intrare/ieșire a documentelor. Decizia se ridică personal sau de o altă persoană împuternicită în acest sens printr-o procură notarială.

Recunoașterea de către UVT a calității de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în străinătate este valabilă și produce efecte juridice la nivelul UVT.

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Desigur! Te rog să introduci textul în limba română pe care dorești să îl traduc în engleză.*
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Cerere de recunoaștere
Descarcă
Document scanat
Cerere de recunoaștere
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Actul de identitate și dovada schimbării numelui (dacă este cazul)
Descarcă
Document scanat
Actul de identitate și dovada schimbării numelui (dacă este cazul) - în copie, CONFORM CU ORIGINALUL pentru cetățenii români și în copie și traducere legalizată pentru cetățenii străini
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Diploma de doctor
Descarcă
Document scanat
Diploma de doctor - în copie, CONFORM CUORIGINALUL, dacă actul de studii este obtinut în Romania; - în cazul în carediploma de doctor este obținută la una din instituțiile acreditate de învățământuniversitar dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului EconomicEuropean și din Confederația Elvețiană sau la instituții acreditate deînvățământ universitar incluse în Lista universităților de prestigiu din alte stateeste necesară recunoașterea titlului de doctor conform procedurii PO 07.37. - atestatul derecunoaștere emis de CNRED, dacă actul de studii este obținut la alteinstituții de învățământ universitar din străinătate, în traducere legalizatăsau autorizată, dacă este cazul
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Diploma/adeverința care atestă calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea
Descarcă
Document scanat
Diploma/adeverința careatestă calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea, eliberată de: - o instituție acreditatăde învățământ universitar dintr-un stat membru al Uniunii Europene, alSpațiului Economic European și din Confederația Elvețiană; - o instituție acreditatăde învățământ universitar inclusă în Lista universităților de prestigiu din alte state; - o instituție acreditată de învățământ universitar care face obiectul unei convențiiinternaționale de recunoaștere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau inter-universitar, în traducere legalizată sau autorizată, dacă este cazul
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
CV și lista de lucrări
Descarcă
Document scanat
CV și lista de lucrări
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Decizia de recunoaștere a calității de conducător dedoctorat sau a abilitării
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Decizia de nerecunoaștere a calității de conducător dedoctorat sau a abilitării
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
30
Zile calendaristice
Termen notificare: 
30
Zile calendaristice
Căi de atac

Decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, printr-o cerere motivată care se depune la Registratura universității. Contestațiile sunt soluționate în termen de 30 de zile calendaristice de către o comisie de soluționare a contestațiilor formată din 3 membri numiți prin decizia Rectorului. Răspunsul la contestație se comunică în mod direct sau prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire a solicitantului sau a persoanei împuternicite de acesta, pe bază de semnătură și dată, de către Rectorat.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
19 octombrie 2022
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Universitatea Valahia din Targoviste
Universitatea Valahia din Targoviste
Str. Aleea Sinaia, nr. 13
Telefon: +40/245/206101
Fax: +40/245/217692
Email: rectorat@valahia.ro
Conținut

Structuri competente

Universitatea Valahia din Targoviste - IOSUD

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro