Suspendarea calității de membru
favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Suspendarea calității de membru se face în momentul în care solicitantul, farmacist, din anumite motive, dorește să își întrerupă pentru o anumită perioadă activitatea și depune la sediul Colegiului teriorial, respectiv Colegiul Farmaciștilor București, o cerere prin care solicită suspendarea calității de membru. In momentul în care solicită această suspendare, farmacistul trebuie să aibă cotizația achitată până la sfârșitul anului și să îndeplinească condiția de pregătire profesională continuă printr-un număr de 40 ore EFC pe perioada respectivă.
Pentru susținerea celor solicitate, se anexează documentele prezentate mai jos.
Farmacistul se obligă ca, în termen de 30 de zile de la reluarea activității, să informeze Colegiul Farmaciștilor din România.
Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Nu s-au găsit rezultate
Decizia de suspendare a contractului de muncă( în copie)
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificatul de membru(în copie)
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Cerere privind suspendarea calitatii de membru
Descarcă
Formular tipizat
Cererea se descarca de catre dna/dl farmacist, se completeaza si se semneaza, urmand sa fie scanata pentru a fi atasata in vederea suspendarii calitatii de membru.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
None
Termene
Timp de soluționare:
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar:
15
Zile calendaristice
Termen notificare:
7
Zile calendaristice
Căi de atac
Legislatia nu contine prevederi speciale privind caile de atac in caz de litigiu, fiind aplicabile dispozitiile de drept comun.
Informații suplimentare
Alte informații:
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:
31 ianuarie 2020
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Colegiul Farmacistilor Mures
Colegiul Farmacistilor Mures
Tg. Mures, Str. Mimozelor Nr.3, Ap.3, Targu Mures, RO
Telefon:
0365 430 816
Fax:
0365 430 817
Email:
colegfarmms@mures.rdsmail.ro
Conținut
Structuri competente
secretariat
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
