Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Acordare ajutor de urgență

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National

Acordarea ajutoarelor de urgență din bugetul local al municipiului Oradea în conformitate cu prevederile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune cu modificările și completările ulterioare și a Hotărâri Consiliului Local nr. 1240/21.12.2023, privind aprobarea metodologiei de acordare a ajutoarelor de urgență, persoanelor singure/familiilor aflate în situații de dificultate și pentru prevenirea sau reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială, care au domiciliul în municipiul Oradea.

Primarul poate dispune acordarea de ajutoare de urgență, în bani sau în natură, familiilor sau persoanelor care se află în situații de necesitate apărute ca urmare a unor calamități naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii, precum și în alte situații deosebite care pot duce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, stabilite prin hotărâre a consiliului local.

Beneficiari

Ajutorul de urgență se acordă o singură dată pe an la cererea scrisă a persoanei singure, a reprezentantului familiei sau al persoanei îndreptățite, conform Cererii-declarației pe propria răspundere pentru solicitarea ajutorului de urgență (anexa nr. 12 din H.G. nr. 1154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 cu modificările și completările ulterioare).

Acordarea dreptului

Urmare a solicitării scrise a unui membru de familie sau a persoanei singure înregistrată la DAS Oradea, doi consilieri din cadrul Serviciului Social, verifică pe teren situația socio-economică și locativă declarată de solicitant și întocmesc Fișa de verificare în teren.

Datele menționate în cererea și declarația pe propria răspundere precum și în documentele doveditoare privind componența familiei și veniturile acesteia se introduc în aplicația informatică.

Cazul este prezentat de către secretarul Comisiei pentru analiză și propunerea de acordare a ajutoarelor de urgență, iar membri comisiei decid acordarea/neacordarea ajutorului și cuantumul acestuia. Ulterior, se întocmește documentația pentru plata ajutorului prin grija Serviciului Economico - Financiar și Administrativ.

În baza Dispoziției Primarului municipiului Oradea, se întocmește Statul de plată, iar serviciul de specialitate din cadrul DAS Oradea va efectua plata ajutorului de urgență. Solicitantul ajutorului de urgență va ridica acest beneficiu în baza actului de identitate prezentat în original.

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Cerere - declarație pe propria răspundere în care se va preciza motivul pentru care se solicită ajutorul de urgență
Descarcă
Formular tipizat
Cerere - declarație pe propria răspundere în care se va preciza motivul pentru care se solicită ajutorul de urgență
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Buletin de identitate/Carte de identitate/Carte de identitate provizorie, în termen de valabilitate, obligatoriu domiciliul stabil în municipiul Oradea
Descarcă
Document scanat
Buletin de identitate/Carte de identitate/Carte de identitate provizorie al titularului precum și a celorlalți membri de familie cu vârsta de peste 14 ani, în termen de valabilitate, obligatoriu domiciliul stabil în municipiul Oradea
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de naștere
Descarcă
Document scanat
certificat de naștere pentru toții membri familiei cu vârsta sub 14 ani
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de căsătorie/hotărâre judecătorească de divorț/ Certificat de deces
Descarcă
Document scanat
Certificat de căsătorie/hotărâre judecătorească de divorț/ Certificat de deces - dacă este cazul
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Acte medicale doveditoare
Descarcă
Document scanat
După caz- bilete de ieșire din spital-scrisoare medicală, decizie a capacității de muncă, buletine de analize, scrisoare medicală eliberată de medicul specialist în care să fie specificat diagnosticul, tipul și durata tratamentului, recomandare privind achiziția de aparate, echipamente, dispozitive medicale, proteze, orteze, dovada eliberată de furnizori de echipamente medicale privind costul acestora, precum și costul suportări de către beneficiar, proces verbal de constatare/intervenție emis de către Inspectoratul pentru situații de urgență, Polița de asigurare.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Act doveditor privind proprietatea/ închirierea/ comodatul/locațiunea, etc.
Descarcă
Document scanat
Act doveditor privind proprietatea/ închirierea/ comodatul/locațiunea, etc. - dacă este cazul
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Adeverință de venit
Descarcă
Document scanat
Eliberată de ANAF privind veniturile impozabile pentru solicitanții care nu realizează venituri, precum și declarația pe proprie răspundere
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Acte doveditoare privind veniturile nete realizate în luna anterioară depunerii cererii
Descarcă
Document scanat
Cupon /extras de cont, pensie, șomaj/cupon handicap/adeverință salariu net + tichete masă (luna anterioară depunerii dosarului)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de încadrare într-un grad de handicap
Descarcă
Document scanat
Certificat de încadrare într-un grad de handicap - dacă este cazul
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Cerere pentru completarea dosarului pentru ajutorul de urgenţă
Descarcă
Formular tipizat
Cerere pentru completarea dosarului pentru ajutorul de urgență
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
None
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
10
Zile calendaristice
Termen notificare: 
5
Zile calendaristice
Căi de atac

​În caz de litigiu se aplica normele de drept comun.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
19 martie 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Directia de Asistenta Sociala Oradea
Directia de Asistenta Sociala Oradea
Str. Primăriei nr. 42
Telefon: +40 259 441 677
Fax: +40 259 441 678
Email: contact@daso-oradea.ro
Conținut

Structuri competente

SERVICIUL SOCIAL

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro