Procedura privind completarea autorizatiei cu noi operatiuni pentru persoane fizice
Online
Cetateni
National
Autorizarea reprezinta procedura de abilitare a persoanelor juridice de a efectua operatiuni cu metale pretioase si cu pietre pretioase, care se materializeaza prin emiterea de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a autorizatiei, care reprezinta inscris cu valoare juridica de act administrativ cu caracter individual, în favoarea titularului acestuia.Autorizatia este emisa pe o perioada nedeterminata cu vizare anuala. In vederea autorizarii cu metale pretioase si pietre pretioase, operatorii economici pot depune online documentele (care intocmesc dosarul de autorizare), cu exceptia cazierului judiciar, care se solicita in original, si poate fi transmis la sediul Directiei Metale Pretioase.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
In cazul in care operatorii economici sunt nemultumiti de rezultatul solicitării, acestia pot formula contestaţie în termenele şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Documentele necesare se pot accesa pe site-ul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor la adresa: www.anpc.gov.ro sau la sediul Directiei Metale Pretioase din Bucuresti, Str. Fabrica de Chibrituri nr. 30, incinta Monetaria Statului, intrarea nr. 3, sector 5.
Structuri competente
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
