Vizarea actelor de studii pentru plecarea în străinătate
Online
Cetateni
National
Transfrontalier
Procedura de vizare se aplică pentru statele care solicită apostilarea sau supralegalizarea actelor de studii. Vă recomandăm să luaţi legătura cu autorităţile competente din ţara de destinaţie care se ocupă de recunoaşterea studiilor. Datele de contact le puteţi găsi pe paginile web ENIC-NARIC ale reţelei Centrelor naţionale de recunoaştere şi echivalare a diplomelor.
Actele de studii din învăţământul superior care pot fi vizate sunt:
1. Actele de studii emise de instituțiile de învățământ superior acreditate din România
2. Anexele la actele de studii și/sau documentele școlare universitare emise de instituțiile de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din România, respectiv:
a) suplimentul la diplomă;
b) foaia matricolă;
c) situația școlară;
d) programa analitică;
e) adeverinţa privind şcolarizarea/absolvirea;
f) adeverința care atestă calitatea de student;
g) adeverinţa privind finalizarea studiilor;
h) adeverința de autenticitate.
Prin intermediul PCUe, aplicarea vizei poate fi solicitată de către:
1. titularul actului,
2. soțul/soția titularului actului de studii ori o rudă până la gradul II cu titularul actului de studii,
3. orice altă persoană fizică, care prezintă procură notarială sau împuternicire avocațială,
4. o persoană juridică, care a încheiat cu titularul actului un contract având ca obiect realizarea în numele acestuia a procedurilor necesare pentru aplicarea vizei, prin reprezentant care prezintă delegaţie în acest sens.
În cazul în care procura notarială a fost întocmită pe teritoriul altui stat, se transmite o copie pentru limbile română, engleză, franceză. spaniolă, italiană sau copie şi traducere legalizată, în copie, pentru celelalte limbi străine.
Procura trebuie să fie apostilată sau supralegalizată de autorităţile competente ale statului pe al cărui teritoriu a fost întocmită, cu excepţia celor întocmite în statele care au încheiat cu România convenții, tratate sau acorduri privind asistența juridică în materie civilă, care prevăd scutirea de orice legalizare, respectiv: Albania, Austria, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Federaţia Rusă, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Franţa, Mongolia, Muntenegru, Polonia, R.P. Chineză, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Ungaria.
Sunt acceptate împuternicirile efectuate la ambasadele sau consulatele României din diverse state fără apostilă/supralegalizare.
Pentru solicitările de vizare primite prin PCUe, viza constă în semnătura electronică calificată aplicată pe copia actului de studii, a anexei la actul de studii sau a documentului școlar universitar, în format PDF.
Actele de studii pentru care se solicită aplicarea vizei vor fi scanate și salvate în format PDF, câte un fișier pentru fiecare document.
Vă rugăm să scanați documentele originale, nu copiile sau traducerile legalizate.
Taxa pentru vizarea actelor de studii este de 50 RON pentru fiecare act vizat
Exemplu: diplomă + supliment la diplomă = 100 RON
Taxele, în lei, se pot achita prin ghiseul.ro
Din străinătate, taxele se pot achita şi în Euro, prin Ordin de plată / Virament bancar, în care să fie menţionat contul de mai jos:
Beneficiar: Ministerul Educaţiei
Cod de identificare fiscală: 13729380
Banca: Banca Comercială Română - BCR, sucursala Universitate
Cod IBAN: RO35RNCB0080005630300077
Cod SWIFT: RNCBROBU
Cod BIC: RNCB
Taxele în euro se calculează la cursul de schimb leu - euro afişat de Banca Naţională a României din ziua în care se face viramentul bancar.
Important: Pe ordinul de plată sau pe mandatul poştal emis trebuie să fie scris codul IBAN al beneficiarului (CNRED) și numele titularului actului de studii!
Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: www.cnred.edu.ro/ro/vizarea-actelor-de-studii-pentru-plecarea-in-strainatate
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
Refuzul aplicării vizei se poate contesta la C.N.R.E.D. o singură dată, în scris, în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare.
Decizia menționată mai sus poate fi contestată conform dreptului comun în vigoare.
Structuri competente
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
