Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Recunoaşterea automată de către universitatea Spiru Haret din Bucureşti a calităţii de conducător de doctorat sau a abilitării obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Companii
National
Transfrontalier

Procedura este descrisă în Metodologia privind recunoaşterea automată de către Universitatea Spiru Haret din Bucureşti a calităţii de conducător de doctorat sau a abilitării obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate, care a fost aprobată de Senatul Universității Spiru Haret prin Hotărârea nr. 43 din 07.03.2017.

Se adresează solicitanților care au obținut calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea în instituţii acreditate de învăţământ universitar din:

- state membre ale UE;

- state membre ale Spaţiului Economic European;

- Confederaţia Elveţiană;

- alte state prevăzute în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului de resort şi actualizată periodic.

Termenul de contestare

Împotriva Deciziei de nerecunoaştere a calităţii de conducător de doctorat sau a abilitării se poate depune contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare.

Termenul de soluţionare a contestaţiei este de 5 zile de la înregistrare.Rezultatul contestaţiei se comunică contestatarului în termen de 3 zile de la adoptare

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Calitatea de conducător de doctorat se găsește la poziția nr.A.8 din Anexa 2 din Legea nr.200 din 2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România cu modificările și completările ulterioare
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Cerere de recunoaştere
Descarcă
Formular tipizat
cerere
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Act de identitate
Descarcă
Document scanat
Copia documentului de identitate
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Dovada schimbării numelui şi traducere legalizată
Descarcă
Document scanat
Document de stare civilă
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Diploma de doctor
Descarcă
Document scanat
Act de studii; dacă actul de studii esteobţinut în România sau la una din instituţiile acreditate de învăţământ universitar menţionate anterior, respectiv atestatul de recunoaştere emis de CNRED, dacă actul de studii este obţinut la alte instituţii acreditate de învăţământ universitar din străinătate, precum şi atestatul de recunoaştereemis de Universitatea Spiru Haret,Bucureşti.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Diploma/adeverinţa care atestă calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea
Descarcă
Document scanat
Document
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
60
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
15
Zile calendaristice
Termen notificare: 
3
Zile calendaristice
Căi de atac

Împotriva deciziei de recunoaștere poate fi formulată cale de atac adresată Ministerului Educației Naționale/ Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor/ Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare/ instanțelor competente de pe teritoriul României.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
30 martie 2022
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Universitatea Spiru Haret
Universitatea Spiru Haret
Str. Ion Ghica Nr. 13, Sector 3, București - 030045
Telefon: 021 314 0075
Fax: 021 314 3908
Email: info@spiruharet.ro
Conținut

Structuri competente

Resurse Umane

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro