Suspendarea calității de membru al Colegiului Farmaciștilor din România
favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Suspendarea calității de membru se face în momentul în care solicitantul, farmacistul, din anumite motive dorește să își întrerupă activitatea pentru o anumită perioada de timp și depune la sediul Colegiului teritorial, respectiv Colegiul Farmacistilor Prahova, o cerere prin care solicită suspendarea calității de membru. În momentul în care solicită aceasta suspendare, farmacistul trebuie sa aibă cotizația achitată până la sfârșitul anului și să indeplinească condiția de pregătire profesională continuă printr-un număr de 40 de ore EFC pe perioada respectivă.
În susținerea celor solicitate, se anexează documentele prezentate mai jos.
Farmacistul se obligă ca în 30 de zile de la reluarea activității să informeze Colegiul Farmaciștilor din România.
Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Nu s-au găsit rezultate
Decizia de suspendare a contractului de munca (in copie)
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificatul de membru în copie
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Cerere privind suspendarea calității de membru
Descarcă
Formular tipizat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
None
Termene
Timp de soluționare:
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar:
15
Zile calendaristice
Termen notificare:
7
Zile calendaristice
Căi de atac
Legislația nu conține prevederi speciale privind căile de atac în caz de litigiu, fiind aplicabile dispozițiile de drept comun.
Informații suplimentare
Alte informații:
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:
21 martie 2022
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Colegiul Farmacistilor Prahova
Colegiul Farmacistilor Prahova
Str. Democratiei, Nr. 5
Telefon:
0244522671
Fax:
0244522671
Email:
silviu.constantinescu.cfph@gmail.com
Conținut
Structuri competente
SECRETARIAT
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
