Stimulent educațional sub formă de tichete sociale pentru grădiniță
favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National
Tichetele sociale pentru grădiniță se acordă copiilor din familii defavorizate care participă la activitățile organizate în cadrul unităților din învățământul preșcolar și în cazul cărora există atât riscul de a abandona, cât și de a nu frecventa cursurile preșcolare, din cauza accesului limitat la resursele economice și la educație. Valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educațional, acordat sub formă de tichete sociale pentru grădiniță, este de 50 lei/lună.
Tichetul social pentru grădiniță se acordă copiilor proveniți din familii defavorizate, în condițiile în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii:
- copilul este înscris într-o unitate de învățământ preșcolar, iar venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Nu s-au găsit rezultate
Cerere catre Primar
Descarcă
Formular tipizat
Anexa nr.1 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările și completările ulterioare.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Buletin/Carte de identitate
Descarcă
Document scanat
Al titularului precum si a celorlalti mrmbri de familie cu varsta de peste 14 ani (copie si original)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de naștere
Descarcă
Document scanat
Pentru toti membri de familie (copie si original).
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de căsătorie
Descarcă
Document scanat
Daca este cazul (copie si original).
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de deces
Descarcă
Document scanat
Daca este cazul (copie si original).
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Hotarare de divort/hotarare de incredintare minor/hotarare de adoptie/hotarare privind obligatia legala de incredintare
Descarcă
Document scanat
Daca este cazul (copie si original).
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Adeverință de la grădiniță
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Adeverință cu salariul net
Descarcă
Document scanat
Realizat de către persoanele încadrate în muncă + bonuri valorice. Se va depune adeverința cu salariul net obținut în luna anterioară depunerii cererii;
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Talon plată ajutor șomaj, alocație de sprijin, alocație de stat
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Talon sau adeverință de pensie
Descarcă
Document scanat
Pensie limita de vârstă, de urmaș, de handicap, alimentară, etc.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Alte acte doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
None
Termene
Timp de soluționare:
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar:
15
Zile calendaristice
Termen notificare:
5
Zile calendaristice
Căi de atac
In cazul unui litigiu intre beneficiar si autoritatea competenta sunt aplicabile dispozitiile de drept comun.
Informații suplimentare
Alte informații:
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:
04 noiembrie 2020
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Primaria Comunei Murighiol
Primaria Comunei Murighiol
LOCALITATEA MURIGHIOL, STR. LACULUI, NR. 8, COMUNA MURIGHIOL
Telefon:
0240545969
Fax:
0240545971
Email:
contact@primaria-murighiol.ro
Conținut
Structuri competente
Compartiment Asistenta Sociala
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
