Procedură privind recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe obținute în străinătate de către Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara
Online
Cetateni
National
Transfrontalier
Prezenta procedură stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea de către Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFVBT) a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute în străinătate de către cetăţenii români, cetăţenii din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi de către cetăţenii din state terţe.
Recunoaşterea de către UMFVBT se realizează în scopul înscrierii la programe de studii postuniversitare, obţinerii abilitării, ocupării unei funcţii didactice sau de cercetare în cadrul UMFVBT, participării la programe şi proiecte finanţate din fonduri europene şi internaţionale sau în alte scopuri care vizează activitatea didactică şi de cercetare în cadrul UMFVBT.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
Decizia Rectorului de nerecunoaştere a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe, poate fi contestată o singură dată, în termen de 60 de zile de la comunicare, printr-o cerere motivate, care se va depune, la Registratura UMFVBT sau pe e-mail, la adresa doctorat@umft.ro.
Structuri competente
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
