Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

AUTORIZATIA SANITARA DE FUNCTIONARE IN BAZA REFERATULUI DE EVALUARE UNITĂȚI SANITARE CU PATURI

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National

Autorizarea sanitară a funcționării în baza referatului de evaluare este procedura administrativă prin care autoritatea competentă evaluează conformitatea obiectivului, întocmește referatul de evaluare și eliberează autorizația sanitară de funcționare sau notificarea de respingere a acesteia.

În cazul în care proiectul tehnic şi planşele desenate, nu sunt actuale/actualizate, se vor preciza, în scris, următoarele:

a. Pe planşă, se va consemna faptul că faţă de situaţia proiectată nu s-au produs modificări, iar dacă s-au produs, să fie consemnate grafic pe planşă. În primul caz semnează beneficiarul (nume, prenume, semnătura şi ştampila). În al doilea caz, alături de beneficiar, solidar cu acesta, proiectantul iniţial va consemna acceptul sau refuzul pentru modificările produse, urmând ca acceptul sau rrefuzul să fie semnate şi ştampilate atât de beneficiar cât şi de proiectant (nume, prenume, semnătura, ştampila);

b. Însemnările se vor face pe fiecare planşă (unde este cazul).

Autorizația sanitară de funcționare poate fi eliberată în regim de urgență - 5 zile lucrătoare de la depunerea dosarului, prin achitarea unei taxe de urgență în valoare de 150 lei.

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
CERERE TIP
Descarcă
Document scanat
- Se descarcă documentul, se completează și apoi se încarcă în platformă (semnat cu semnătură electronică extins)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
MEMORIU TEHNIC
Descarcă
Document scanat
Memorii tehnice sanitare, actualizate, pentru toată structura spitalului, elaborate în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare, în care proiectantul va puncta toate normativele, Standardele şi reglementările tehnice în vigoare de conformare a obiectivului, coroborate cu normele de igienă şi de sănătate publică în vigoare (Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu completările și modificările ulterioare normative, standarde, reglementări tehnice de proiectare şi legislaţia sanitară în vigoare; - se încarcă în platform( semnat cu semnătură electronică extinsă)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
PLAN DE SITUAŢIE CU AMPLASAREA ÎN ZONĂ
Descarcă
Document scanat
Plan amplasament pentru clădirea locaţie principală- sediu spital şi pentru clădirile unde funcţionează locaţiile externe, elaborat în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare, în care proiectantul va puncta toate normativele, Standardele şi reglementările tehnice în vigoare de conformare a obiectivului, coroborate cu normele de igienă şi de sănătate publică în vigoare (Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu completările și modificările ulterioare normative, standarde, reglementări tehnice de proiectare şi legislaţia sanitară în vigoare ; - se încarcă în platformă (semnat cu semnătură electronică extinsă)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
SCHITE CU DETALII DE STRUCTURA FUNCTIONALA
Descarcă
Document scanat
Planşe desenate pentru toată structura spitalului, elaborat în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare, în care proiectantul va puncta toate normativele, Standardele şi reglementările tehnice în vigoare de conformare a obiectivului, coroborate cu normele de igienă şi de sănătate publică în vigoare (Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu completările și modificările ulterioare normative, standarde, reglementări tehnice de proiectare şi legislaţia sanitară în vigoare; -se încarcă în platform (semnat cu semnătură electronică extinsă)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
COPIE STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Descarcă
Document scanat
Copie după ultimul ordin al ministrului sănătăţii privind structura organizatorică şi funcţională a spitalului -se încarcă în platform (semnat cu semnătură electronică extinsă)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
ANEXĂ STRUCTURA FUNCŢIONALĂ A SPITALULUI
Descarcă
Document scanat
Anexă structura funcţională a spitalului care va cuprinde pentru toate secţiile, compartimentele, cabinetele, ambulatorii şi alte funcţiuni ale spitalului,pe suport de hartie si in format editabil - fisier Word: a) Suprafaţa utilă totală a spitalului; b) Nr. de paturi; c) Nr. Total de paturi spitalizare de zi; d) Nr.paturi insotitori; e) Suprafaţa utila totala a sectiei/compartimentului/cabinetului/etc; -Nr.de paturi(dupa caz) -Nr.saloane(dupa caz) -Enumerarea celorlalte spatii/incaperi din sectie/compartiment/ambulatoriu. f) Suprafata curtilor,atat pentru locatia principala- sediu spitalului cat si pentru locatiile externe ale spitalului; g) Suprafata zonei verzi,pentru sectii h) Locatiile externe,situate la alta adresa decat locatia principala-sediul spitalului,unde vor fi consemnate cele mentionate de la literele e),f),g);
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
DECLARAŢIE A MANAGERULUI UNITĂŢII
Descarcă
Document scanat
Declaraţie a managerului unităţii, semnată şi ştampilată, cu nr. de înregistrare de ieşire din spital şi nr. de înregistrare de intrare la D.S.P.J. Alba, în asigurarea fondurilor necesare pentru realizarea programului cadru de conformare la termenele propuse; - se încarcă în platformă, semnat cu semnătură electronică extinsă
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
ACTE DOVEDITOARE PRIVIND DEȚINEREA LEGALĂ A SPAȚIULUI
Descarcă
Document scanat
Dovada deținerii spatiului pentru care se solicită notificarea (de ex.: extras de carte funciara, contract vanzare-cumparare, contract inchiriere/comodat) - se încarcă în platformă (semnat cu semnătură electronică extinsă)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
DECLARAŢIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE TIP
Descarcă
Document scanat
Declaratie pe propria raspundere că spaţiul pentru care se solicită notificarea de asistenţă de specialitate de sănătate publică este deţinut legal, nu face obiectul vreunui litigiu şi este ”liber”, adică nu este dat în folosinţă altei persoane fizice sau persoane juridice - se încarcă în platformă, semnat cu semnătură electronică extinsă
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
PROGRAM OPERATIONAL
Descarcă
Document scanat
Program operational pentru anul in curs;-doua exemplare originale;-vizat de catre autoritatea publica locala/judeteana si aprobat de catre directorul executiv al D.S.P.J.Alba
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
PROGRAM CADRU DE CONFORMARE
Descarcă
Document scanat
Program cadru de conformare (unul singur) pentru toate serviciile, secţiile, compartimentele, farmacie, laborator de analize medicale, ambulatoriul de specialitate integrat spitalului, bloc alimentar, spalătorie, alte funcţiuni ale spitalului, semnat şi ştampilat de managerul unităţii; Proiectul de program de conformare şi programul de conformare, va avea termen realizabil până la data de 31 decembrie - an în curs; - două exemplare originale;-vizat de catre autoritatea publica locala/judeteana si aprobat de către directorul executiv al D.S.P.J.Alba;
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
LISTĂ
Descarcă
Document scanat
Listă semnată de managerul unităţii sanitare în care se vor specifica: suprafaţa totală a spitalului, numărul total de încăperi şi anexe, numărul total de paturi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii, numărul total al personalului angajat, aprobat de comitetul director, consiliul de administraţie şi consiliul local/judeţean; - document original
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
CONTRACTUL DE PRESTĂRI SERVICII PRIVIND TRANSPORTUL DEŞEURILASIMILABILE
Descarcă
Document scanat
Contractul de prestări servicii pentru transportul deşeurilor cu potenţial infecţios în termen de valabilitate - se încarcă în platformă, semnat cu semnătură electronică extinsă
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
DOCUMENTELE CARE ATESTĂ VERIFICAREA TEHNICĂ A APARATURII DE STERILIZARE
Descarcă
Document scanat
Documentele care atestă verificarea tehnică a aparaturii de sterilizare – Ordin M.S. nr. 961/2016 - se încarcă în platformă, semnat cu semnătură electronică extinsă
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
ACTUL DIN CARE REZULTĂ DESTINAŢIA ACTUALĂ A SPAŢIULUI
Descarcă
Document scanat
Actul din care rezultă destinaţia actuală a spaţiului ca fiind in domeniul sanatatii; - se încarcă în platformă, semnat cu semnătură electronică extinsă
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
DOVADA ACHITĂRII TAXEI
Descarcă
Document scanat
ORDIN DE PLATA în valoare de 500 LEI, achitați în CONTUL: RO06TREZ00220E365000XXXX - se încarcă în platformă, semnat cu semnătură electronică extinsă
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
AUTORIZATIE SANITARA DE FUNCTIONARE IN BAZA REFERATULUI DE EVALUARE - UNITĂȚI SANITARE CU PATURI
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
20
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
365
Zile calendaristice
Termen notificare: 
20
Zile calendaristice
Căi de atac

În cazul unui litigiu între beneficiar și autoritatea competentă sunt aplicabile dispozițiile de drept comun.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
31 august 2023
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Directia de Sanatate Publica Alba
Directia de Sanatate Publica Alba
Bld Revolutiei 1989, Nr. 23
Telefon: 0258835243
Fax: 0258834600
Email: sanatate_publica@dspalba.ro
Conținut

Structuri competente

Compartimentul Avize și Autorizații

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro