Procedură privind recunoașterea de către USAMV Cluj-Napoca a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute într-o instituție de învățământ superior acreditată din străinătate
Online
Cetateni
National
Transfrontalier
Prezenta procedură stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoașterea automată de către Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituțiile de învățământ universitar acreditate din străinătate, prevăzute în anexa din OM 5922/15.12.2016.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
Decizia de recunoaştere sau nerecunoaştere poate fi contestată în termen de 3 (trei) zile de la comunicare, printr-o cerere motivată care se depune la Registratura Universității. Contestațiile sunt soluționate în termen de 5 zile de la înregistrare de către Comisia de soluționare a contestațiilor numită prin decizia Rectorului. Ulterior decizia definitivă a universității poate fi atacată la instanțele de judecată.
Structuri competente
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
