Procedură operațională privind recunoașterea în Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reșita a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate
Online
Cetateni
National
Transfrontalier
Prezenta metodologie stabilește modalitatea prin care se efectuează recunoașterea, în cadrul Universității ”Eftimie Murgu” din Reșița (UEMR), a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate.
Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut diploma de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținut în străinătate în instituții de învățământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și în universități de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităților de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMENCS nr. 5.462/2018 și actualizată periodic.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
Contestația deciziei rectorului se înregistrează în 48 de ore de la data emiterii acesteia la Rectoratul UEMR sau prin punctul de contact unic electronic. Decizia comisiei de soluționare a contestației se emite în termen de 72 de ore de la data înregistrării. Ulterior, decizia definitivă a universității poate fi atacată la instanțele de judecată.
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
