Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti

Proceduri disponibile

PROCEDURA
Cetateni
National
Transfrontalier

Metodologie privind recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute în străinătate de către IOSUD-UNMB

Prezenta metodologie reglementează recunoaşterea de către Instituția Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat – Universitatea Națională de Muzică din București (IOSUD-UNMB), a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în domeniul Muzică, obţinute în străinătate de către cetăţenii români, cetăţenii din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi de către cetăţenii din state terţe.
IOSUD-UNMB recunoaște automat diploma de doctor și titlul de doctor în domeniul Muzică, obținute la:
a) instituţii acreditate de învăţământ superior dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană;
b) instituţii acreditate de învăţământ superior din afara ţărilor prevăzute la lit.a), aflate printre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior ale lumii, conform prevederilor Ordinului ministrului educaţiei privind aprobarea listei universităţilor de prestigiu din alte state.
Recunoaşterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în domeniul Muzică de către IOSUD-UNMB se realizează în scopul înscrierii la programe de studii postuniversitare, obţinerii abilitării, ocupării unei funcţii didactice sau de cercetare în cadrul universității, participării la programe şi proiecte finanţate din fonduri europene şi internaţionale sau în alte scopuri care vizează activitatea didactică şi de cercetare din cadrul universității.
PROCEDURA
Cetateni
National
Transfrontalier

Metodologie privind recunoaşterea de către Universitatea Națională de Muzică din București a funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ superior acreditate din străinătate

Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB) este instituție de învățământ superior acreditată, conform normelor legale și, în această calitate, recunoaște automat funcţiile didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ superior acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în instituţii de învăţământ superior de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei şi actualizată periodic.
Funcţiile didactice obţinute la instituţii de învăţământ superior acreditate, altele decât cele menţionate mai sus, se recunosc numai în cazul în care solicitantul îndeplinește standardele stabilite de UNMB pentru ocuparea funcției didactice respective, prevăzute în Metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante din cadrul UNMB, în vigoare la data depunerii dosarului.
Prevederile prezentei metodologii se aplică cetăţenilor români, cetăţenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi cetăţenilor din state terţe.
Recunoașterea de către Universitatea Națională de Muzică din București a funcțiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate este valabilă și produce efecte juridice doar la nivelul UNMB.
Prezenta metodologie descrie procedura de recunoaștere a funcțiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare și a hotărârii senatului UNMB, după caz, în vederea:
a) susținerii unor activități didactice prevăzute în statele de funcțiuni ale UNMB (inclusiv evaluare) sau a unor activități suplimentare acestora, cu aprobarea conducerii UNMB, inclusiv în calitate de cadru didactic asociat sau cadru didactic asociat-invitat;
b) participării în comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante.
Ocuparea în calitate de titular a unui post didactic vacant din cadrul Universității Naționale de Muzică din București se face prin concurs în conformitate cu „ Metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante din cadrul Universității Naționale de Muzică din București” (https://www.unmb.ro/wp-content/uploads/2025/06/Metodologie_concurs_ocuparea_posturilor_didactice_si_de_cercetare_vacante_din_UNMB.pdf)
Încadrarea într-o funcţie didactică de predare în sistemul românesc de învăţământ superior se realizează conform legislaţiei în vigoare.
PROCEDURA
Cetateni
National
Transfrontalier

Metodologie privind recunoașterea automată de către IOSUD – Universitatea Națională de Muzică din București a calităţii de conducător de doctorat obţinute în instituţii de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate

Prezenta Metodologie, elaborată în conformitate cu prevederile OME nr.5956/13.08.2024 pentru aprobarea Metodologiei privind recunoaşterea automată a calităţii de conducător de doctorat obţinute în instituţii de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate, stabilește modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea automată, de către Instituția Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat – Universitatea Națională de Muzică din București (IOSUD-UNMB), a calităţii de conducător de doctorat obţinută în instituţii de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate.

Procedura se aplică cetăţenilor români, cetăţenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi cetăţenilor din state terţe, care au dobândit dreptul legal de a conduce doctorate în instituţii de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare acreditate din străinătate.

Cetăţenii prevăzuţi mai sus pot obţine atestatul de recunoaştere a abilitării după cum urmează:

​a) specialiştii care au calitatea de conducător de doctorat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană dobândesc automat calitatea de conducător de doctorat în România prin recunoaşterea şi emiterea atestatului de recunoaştere a abilitării de către instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat;

b) specialiştii care au calitatea de conducător de doctorat în una dintre instituţiile de învăţământ superior din afara ţărilor prevăzute la lit.a), aflate printre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior ale lumii, conform prevederilor ordinului ministrului educaţiei privind aprobarea listei universităţilor de prestigiu din alte state, dobândesc automat calitatea de conducător de doctorat în România prin recunoaşterea şi emiterea atestatului de recunoaştere a abilitării de către instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat;

c) specialiştii care sunt conducători de doctorat în cadrul unor instituţii din străinătate, altele decât cele prevăzute la lit.a) sau b), dobândesc calitatea de conducător de doctorat în România prin recunoaşterea şi emiterea atestatului de recunoaştere a abilitării de către instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat în baza unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă.

Exercitarea drepturilor conferite de calitatea de conducător de doctorat în sistemul românesc de învăţământ superior se realizează conform normelor legale în vigoare.

​Recunoașterea calității de conducător de doctorat sau a abilitării de către UNMB, este valabilă și produce efecte juridice numai la nivelul UNMB.​

Calitatea de membru al Școlii doctorale „Constantin Brăiloiu” din UNMB (conducător de doctorat) se obține conform Regulamentului privind primirea de noi membri ai Școlii doctorale „Constantin Brăiloiu” UNMB (https://www.unmb.ro/wp-content/uploads/2025/04/Regulament-privind-primirea-de-noi-membri-ai-Scolii-doctorale-Constantin-Brailoiu-UNMB.pdf)

Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti
Str. Știrbei Voda nr.33
Telefon: 0213158396; 0213146341
Fax: 0213158396; ; 0213146341
Email: secretarsef@unmb.ro; rectorat@unmb.ro

Servicii de asistență

Nu au fost configurate servicii de asistenta pentru aceasta institutie

Organizare instituțională

Secretariat universitate
Secretariate / facultăți

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro