Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Brasov
Proceduri disponibile
Transmitere dosar pentru acordarea alocației de stat pentru copii
Transmiterea si inregistrarea dosarului pentru acordarea indemnizației de creștere a copilului
Transmitere dosar pentru acordarea ajutorului social și a alocației pentru susținerea familiei
Transmitere dosar pentru acordarea stimulentului de insterție și a alocației de stat pentru copii
Transmitere documente pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței cu energie electrică
Transmitere modificari pentru acordarea ajutorului social
Transmitere dosar pentru acordarea stimulentului de insterție
Transmitere documente pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței cu energie termică
Eliberarea adeverintei pentru solicitarea sumelor rămase neîncasate de către persoana cu handicap decedată
Prestaţiile sociale rămase neîncasate de către persoana cu handicap decedată, reprezentând indemnizaţia şi/sau bugetul personal complementar pe luna în care a avut loc decesul, şi, după caz, prestaţiile sociale cuvenite şi neachitate până la deces se plătesc soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun, la solicitarea acestora. Sumele prevăzute mai sus pot fi solicitate, la agenţia teritorială pentru plăți și inspecție socială, de către moştenitor, în cadrul termenului general de prescripţie, pe baza documentului care atestă calitatea de moştenitor, precum şi, în situaţia în care sunt mai mulţi moştenitori, declaraţia pe propria răspundere că ceilalţi moştenitori nu solicită aceste sume.
Transmiterea si inregistrarea dosarului pentru acordarea alocației pentru susținerea familiei
Transmitere documente pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței cu combustibili solizi sau petrolieri
Transmiterea si inregistrarea dosarului pentru acordarea indemnizației de creștere a copilului și a alocației de stat pentru copii
Transmitere documente pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței cu gaze naturale
Transmitere dosar pentru acordarea ajutorului social , a alocației pentru susținerea familiei și a ajutorului pentru încălzirea locuinței
Transmitere dosar pentru acordarea ajutorului social
Transmiterea modificari pentru acordarea alocației pentru susținerea familiei
Până la data de 5 a fiecărei luni primăriile/ DGASPC în cazul Municipiului București au obligaţia de a transmite pe bază de borderou cererile înregistrate în luna anterioară, însoţite de documentele justificative, la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială/ a Municipiului București.
Primariile vor încarca în secțiunea Documente necesare Borderoul, Dispozitia UAT si Cererile de modificare cu documentele justificative.
