Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sibiu
Proceduri disponibile
Atestare asistent maternal profesionist
Asistentul maternal este persoana fizică, atestată în condiţiile Ordonanței nr. 27/2024, angajată a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, care asigură la domiciliul său sau, după caz, la reşedinţa sa creşterea, îngrijirea şi educarea copilului pe perioada aplicării măsurii de protecţie specială a plasamentului, a plasamentului în regim de urgenţă pentru copilul separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi sau, după caz, în perioada de respiro a unui alt asistent maternal.
Cererea de evaluare în vederea eliberării atestatului de asistent maternal se soluţionează în termen de 90 de zile calendaristice de la data înregistrării la DGASPC Sibiu.
Evaluarea solicitată prin cererea mai sus menționată este realizată de o echipă, desemnată de conducerea direcţiei, formată din psiholog şi asistent social, acesta din urmă având de regulă şi responsabilitatea întocmirii raportului final, şi cuprinde următoarele etape:
a) evaluarea socială;
b) evaluarea psihologică.
Evaluarea socială se realizează de către un asistent social pe parcursul unui număr de minimum 4 întâlniri, iar la finalul fiecărei întâlniri se întocmeşte o notă de întâlnire care conţine observaţiile şi concluziile rezultate.
Evaluarea psihologică se realizează de către un psiholog şi presupune parcurgerea unui număr de cel puţin 2 întâlniri de evaluare şi, după caz, consiliere, iar rezultatele evaluării psihologice şi recomandările formulate sunt consemnate în fişe de evaluare psihologică clinică.
Asistentul social stabileşte de comun acord cu psihologul şi cu solicitantul calendarul întâlnirilor. În funcţie de particularităţile fiecărui caz, asistentul social sau, după caz, psihologul poate decide motivat cu privire la necesitatea realizării unui număr de întâlniri suplimentare, comunicând această decizie solicitantului în vederea actualizării calendarului întâlnirilor.
Întâlnirile realizate cu scopul evaluării sociale şi psihologice se desfăşoară la locuinţa solicitantului sau la sediul direcţiei. Fiecare membru al echipei de evaluare are obligaţia de a realiza cel puţin una dintre întâlnirile destinate evaluării la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului.
După evaluarea socială şi evaluarea psihologică, în vederea pregătirii pentru exercitarea
activităţii de asistent maternal, solicitantul participă la cursurile de formare profesională. Cursurile de
formare nu sunt parcurse de solicitantul care este absolvent de studii universitare în domeniul asistenţă socială, psihologie sau ştiinţe ale educaţiei.
Ulterior parcurgerii etapelor de evaluare şi a pregătirii pentru exercitarea activităţii de asistent maternal, membrii echipei de evaluare întocmesc raportul final de evaluare a capacităţii de a se ocupa de creşterea, îngrijirea şi educarea unui copil sau, după caz, a mai multor copii.
Raportul final de evaluare a capacităţii solicitantului de a deveni asistent maternal conţine:
a) sinteza informaţiilor psihosociale consemnate în notele de întâlniri, în fişele de evaluare psihologică clinică şi în raportul de formare;
b) motivaţia de a deveni asistent maternal;
c) abilităţile parentale ale solicitantului din perspectiva capacităţii acestuia de a răspunde nevoilor şi caracteristicilor copilului separat temporar sau definitiv de părinţi;
d) concluziile echipei de evaluare privind numărul de copii de care solicitantul se poate ocupa simultan, grupa de vârstă a acestora, capacitatea de a îngriji grupuri de fraţi, copii cu dizabilităţi, precum şi capacitatea de a prelua copii în regim de urgenţă sau în perioada de respiro a altui asistent maternal;
e) propunerea privind eliberarea sau, după caz, neeliberarea atestatului de asistent maternal.
La stabilirea numărului de copii este obligatorie verificarea respectării cerinţelor minimale îndeplinite de locuinţa deţinută în folosinţă de către solicitant, referitoare la încăperi sanitare, dotarea minimă a încăperilor sanitare, a bucătăriei, dotarea minimă cu instalaţii electrice, spaţii şi instalaţii de folosinţă comună pentru clădiri cu mai multe locuinţe, prevăzute în anexa nr. 1 la Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Raportul final de evaluare se comunică solicitantului în termen de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea acestuia la direcţie, cu confirmare de primire, prin poştă sau poşta electronică, la adresa indicată de solicitant.
Pe tot parcursul procesului de evaluare, persoana care solicită obţinerea atestatului de asistent maternal are obligaţia de a informa direcţia cu privire la eventualele schimbări care vizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Ordonanța nr. 27/2024 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal, anexând, după caz, acte doveditoare.
Solicitantul care a primit raportul final de evaluare a capacităţii solicitantului de a deveni asistent maternal cu propunere de eliberare a atestatului depune, la sediul DGASPC Sibiu, o cerere adresată comisiei pentru protecţia copilului prin care solicită eliberarea atestatului de asistent maternal, care se soluţionează în termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării la DGASPC Sibiu
Comisia pentru protecţia copilului, în urma analizării raportului final de evaluare a capacităţii solicitantului de a deveni asistent maternal, prezentat de către unul din membrii echipei de evaluare şi a audierii solicitantului, se pronunţă printr-o hotărâre motivată cu privire la admiterea sau, după caz, respingerea cererii de eliberare a atestatului de asistent maternal. Atestatul de asistent maternal este anexă a hotărârii comisiei pentru protecţia copilului.
Comisia pentru protecţia copilului poate, în situaţii întemeiate, să audieze şi alte persoane cu care solicitantul locuieşte, cărora le poate solicita informaţii suplimentare pe care le consideră necesare în vederea admiterii sau, după caz, a respingerii cererii.
Atestatul de asistent maternal se eliberează pe perioadă nedeterminată şi se avizează la fiecare doi ani.
În cuprinsul atestatului de asistent maternal se menţionează:
a) datele de identitate ale titularului;
b) numărul de copii pe care persoana atestată îi poate primi simultan în plasament, în situaţia în care se poate ocupa de mai mulţi copii;
c) grupa de vârstă a copiilor;
d) capacitatea solicitantului de a îngriji copii cu dizabilităţi;
e) capacitatea solicitantului de a primi copii în plasament de urgenţă;
f) capacitatea solicitantului de a primi în plasament grupuri de fraţi;
g) capacitatea solicitantului de a primi copii în perioada de respiro a altui asistent maternal.
