Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Universitatea Apollonia din Iasi

Proceduri disponibile

PROCEDURA
Cetateni
National
Transfrontalier

Procedura privind recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate, în cadrul Universității Apollonia din Iași

Procedura reglementează recunoașterea în Universitatea Apollonia din Iași (UAI) a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu professional, obținute în străinătate la :

a) instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European şi din Confederația Elvețiană;

b) instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare incluse în Lista universităților de prestigiu din alte state, aprobată/actualizată prin ordin al ministrului de resort;

c) instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare care fac obiectul unei convenții internaționale de recunoaştere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar.

Recunoaşterea diplomei şi titlului de doctor de către UAI, conform prezentei metodologii, este valabilă şi produce efecte juridice doar la nivelul UAI şi se realizează în scopul înscrierii la programele postuniversitare, obținerii abilitării, ocupării unei funcții didactice sau de cercetare în cadrul UAI.

Diplomele de doctor supuse recunoaşterii vor fi autentificate cu apostila de la Haga pentru statele care sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga, iar pentru celelalte state actele vor fi supralegalizate sau însoțite de adeverința de autenticitate emisă de către autoritățile competente din țară de proveniență. Scutirea de apostilare sau supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unui tratat internaţional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.


PROCEDURA
Cetateni
National
Transfrontalier

Procedura privind recunoașterea de către Universitatea Apollonia din Iași a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în străinătate în instituțiile de învățământ universitar acreditate din străinătate

Procedura stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea automată, de către Universitatea Apollonia din Iași (UAI), a funcțiilor didactice obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate persoanelor care solicită ocuparea unei funcții didactice în cadrul UAI recunoaşte funcțiile didactice din învățământul universitar obținute la:

a) instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European şi din Confederația Elvețiană;

b) instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare incluse în Lista universităților de prestigiu din alte state, aprobată/actualizată prin ordin al ministrului de resort;

c) instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare care fac obiectul unei convenții internaționale de recunoaştere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar.

Recunoaşterea funcțiilor didactice obținute în străinătate conform prezentei metodologii este valabilă şi produce efecte juridice doar la nivelul UAI.

Lista universităților de prestigiu din alte state: https://cnred.edu.ro/ro/universitati-de-top

Universitatea Apollonia din Iasi
Str. Păcurari, nr. 11
Telefon: 0232 210 310
Fax: 0232 210 310
Email: secretariat@univapollonia.ro

Servicii de asistență

Nu au fost configurate servicii de asistenta pentru aceasta institutie

Organizare instituțională

Secretariat Rectorat

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro