Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Universitatea Stefan Cel Mare din Suceava

Proceduri disponibile

PROCEDURA
Cetateni
National
Transfrontalier

Procedură de lucru privind recunoașterea automată a calitații de conducator de doctorat sau a abilitării obținute în instituții de învățământ superior acreditate din străinătate

SCOPUL PROCEDURII

Procedura stabileşte modalităţile prin care se efectuează recunoașterea automată a calității de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate pentru persoanele care doresc să activeze în cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava.

DOMENIUL DE APLICARE

Procedura se utilizează în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava pentru recunoaşterea calităţii de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate.

Prezenta procedură se aplică se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și cetățenilor din state terțe, care au dobândit dreptul legal de a conduce doctorate în instituții de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare acreditate din străinătate.

CONŢINUT

Cetățenii români, cetățenii din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană pot obține atestatul de recunoaștere a abilitării după cum urmează:

a) specialiștii care au calitatea de conducător de doctorat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori în Confederația Elvețiană dobândesc automat calitatea de conducător de doctorat în România prin recunoașterea și emiterea atestatului de recunoaștere a abilitării de către instituțiile organizatoare de studii universitare de doctorat;
b) specialiștii care au calitatea de conducător de doctorat în una dintre instituțiile de învățământ superior din afara țărilor prevăzute la lit. a), aflate printre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior ale lumii, conform prevederilor ordinului ministrului educației privind aprobarea listei universităților de prestigiu din alte state, dobândesc automat calitatea de conducător de doctorat în România prin recunoașterea și emiterea atestatului de recunoaștere a abilitării de către instituțiile organizatoare de studii universitare de doctorat;
c) specialiștii care sunt conducători de doctorat în cadrul unor instituții din străinătate, altele decât cele prevăzute la lit. a) sau b), dobândesc calitatea de conducător de doctorat în România prin recunoașterea și emiterea atestatului de recunoaștere a abilitării de către instituțiile organizatoare de studii universitare de doctorat în baza unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă.

În vederea recunoaşterii calităţii de conducător de doctorat sau a abilitării, solicitantul depune dosarul de recunoaştere care cuprinde următoarele documente:
a) cerere de recunoaştere (Anexa 1);
b) act de identitate - copie - şi dovada schimbării numelui - copie şi traducere legalizată (dacă este cazul);
c) diploma de doctor, dacă actul de studii este obţinut în România sau la una dintre instituţiile acreditate de învăţământ universitar menţionate la alin. 5.1.2, pct. a și b, respectiv documentul de recunoaștere emis de IOSUD, sau, după caz, de CNRED, conform Metodologiei Metodologiei privind recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional obținute în străinătate, aprobate prin Ordinul de ministru 7234/2024 - copie şi traducere legalizată (dacă este cazul);
d) dovada calității de conducător de doctorat sau a abilitării, eliberată de instituţiile prevăzute la alin. (5.1.2) - copie şi traducere legalizată (dacă este cazul).
Nu se solicită traducerea legalizată a documentelor de la punctul c) și d) în cazul persoanelor care au obținut diplome de studii de la instituţii acreditate de învăţământ universitar din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană.

Dosarul se poate depune la registratura USV, se poate transmite prin poştă sau prin intermediul PCUe.

Decizia de recunoaştere / nerecunoaştere a calităţii de conducător se emite de către Rectorul USV în baza evaluării comisiei şi este valabilă şi produce efecte juridice la nivelul USV.

Atestatul de recunoaștere a abilitării se emite de către IOSUD USV cu precizarea domeniului acreditat de studii universitare de doctorat în conformitate cu nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și al structurii instituțiilor de învățământ superior, aprobat prin hotărâre a Guvernului. (2) În cazul în care IOSUD USV nu are în structura sa domeniul pentru care se solicită recunoașterea, prin excepție, pentru înființarea acelui domeniu de studii universitare de doctorat, recunoașterea se realizează în ramura de știință din care face parte domeniul respectiv, prevăzută în nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/ programelor de studii universitare și al structurii instituțiilor de învățământ superior, aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Atestatul de recunoaştere se va redacta în două exemplare, din care unul se transmite solicitantului şi unul se va arhiva la secretariatul CSUD.


Eliberarea documentului de recunoaştere

Atestatul de recunoaştere se eliberează titularului sau unei persoane împuternicite prin procură notarială.

În cazul pierderii, distrugerii sau deteriorării documentului de recunoaştere, se eliberează, la cerere, un duplicat al acestuia, după consultarea arhivei.

Atestatele de recunoaştere emise conform acestei proceduri sunt recunoscute doar în cadrul USV.

PROCEDURA
Cetateni
National
Transfrontalier

Procedură operațională privind recunoașterea funcțiilor didactice obținute în străinătate

SCOPUL PROCEDURII

Procedura stabilește modalitățile prin care se efectuează recunoașterea funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învăţământ universitar acreditate din străinătate pentru persoanele care doresc să activeze în cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava.

DOMENIUL DE APLICARE

Procedura se utilizează în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava pentru funcțiile didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învăţământ universitar acreditate din străinătate.

CONȚINUT

Funcţiile didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ superior acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în instituţii de învăţământ superior de prestigiu din alte state incluse în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului de resort şi actualizată periodic, se recunosc automat de către instituţiile de învăţământ superior din România.

Funcțiile didactice obținute la alte instituții de învățământ superior acreditate decât cele menționate la alineatul anterior, pot fi recunoscute, după caz, cu respectarea cerințelor minime privind ocuparea unei funcții didactice în învățământul superior românesc în vigoare la data depunerii solicitării de recunoaștere și a cerințelor prevăzute în Regulamentul R51.


În vederea recunoaşterii funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ superior acreditate din străinătate, la nivelul USV se desemnează, de către rector, o comisie de recunoaştere formată din minim 4 membri, din care fac parte:
a) prorectorul cu cercetarea ştiinţifică / prorectorul cu activitatea didactică şi asigurarea calităţii / directorul CSUD. În comisie vor participa doi din cei enumeraţi, după caz, din care unul va fi desemnat ca preşedinte;
b) un jurist;
c) secretar. Secretarul nu are drept de decizie în cadrul comisiei.
Comisia poate cuprinde membri supleanţi, specialişti în domeniu.
Deciziile comisiei de recunoaştere se iau în unanimitate de către preşedinte şi doi membri. În situaţia în care se identifică existenţa oricăror suspiciuni privind autenticitatea actelor de studii, comisia sesizează organele abilitate.
Durata de soluționare a dosarelor este de maxim 10 zile de la data înregistrării dosarului complet. Termenul de soluționare se poate prelungi în cazuri justificate, solicitantul fiind informat în scris, prin curier poștal sau poștă electronică.
În situaţia în care solicitantul recunoaşterii depune contestaţie, Rectorul numeşte o comisie de contestaţie formată din trei membri în care vor fi desemnate alte persoane decât cele ale Comisiei de recunoaştere.
Membrii comisiilor îşi vor declina participarea în cazul apariţiei unei posibile incompatibilităţi precizate de reglementările în vigoare.
Adeverinţele de recunoaştere emise conform acestei proceduri sunt valabile și produc efecte juridice doar în cadrul USV.

În USV se realizează evaluarea în vederea recunoaşterii funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ superior acreditate din străinătate numai în cazul în care sunt obţinute în instituţii de învăţământ superior acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în instituţii de învăţământ superior de prestigiu din alte state incluse în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului de resort şi actualizată periodic.
Recunoaşterea se aplică cetăţenilor români, cetăţenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi cetăţenilor din state terţe.
Încadrarea într-o funcție didactică de predare în sistemul românesc de învăţământ superior se realizează conform reglementărilor legale în vigoare.
În vederea recunoaşterii funcţiei didactice, solicitantul depune dosarul de recunoaştere care cuprinde următoarele documente:
a) cerere de recunoaștere (Anexa 1);
b) act de identitate - copie - și dovada schimbării numelui - copie și traducere legalizată (dacă este cazul);
c) documente referitoare la deținerea diplomei de doctor: copia conform cu originalul a diplomei de doctor, dacă actul de studii este obţinut în România sau la una dintre instituţiile acreditate de învăţământ universitar menţionate anterior, respectiv atestatul de recunoaştere emis de CNRED, dacă actul de studii este obţinut la alte instituţii acreditate de învăţământ universitar din străinătate decât cele menționate - copie şi traducere legalizată (dacă este cazul);
d) dovada funcţiei didactice, eliberată de instituţiile de învăţământ superior acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în instituţiile de învăţământ superior de prestigiu din alte state incluse în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului de resort şi actualizată periodic - copie şi traducere legalizată (dacă este cazul);
e) fișa de verificare a îndeplinirii cerințelor minimale privind ocuparea unei funcții didactice în învățământul superior românesc în vigoare la data depunerii solicitării de recunoaștere și ale prevederilor Regulamentului R51, în cazul solicitărilor depuse pe baza articolului 5.1.2.

Nu se solicită traducerea legalizată în cazul persoanelor care au obținut diplome de studii de la instituţii acreditate de învăţământ universitar din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană.


Dosarul se poate depune la registratura USV, se transmite prin poştă sau prin intermediul PCUe. Preluarea dosarului se face de către SPADAC în termen de 5 zile lucrătoare. În cazul în care se constată că dosarul nu cuprinde documentele prevăzute la paragraful de mai sus se înştiinţează solicitantul în scris sau prin poșta electronică pentru completare. Termenul de completare este de maxim 10 zile lucrătoare.
Dosarul complet este transmis către comisia de recunoaştere care va evalua şi se va pronunţa privind solicitarea. Decizia se va consemna într-un proces-verbal semnat de către toţi membrii comisiei.

Decizia de recunoaştere / nerecunoaştere a funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ superior acreditate din străinătate se emite de către Rectorul USV şi este valabilă şi produce efecte juridice la nivelul USV.

Adeverinţa de recunoaştere se va redacta în două exemplare, din care unul se transmite solicitantului şi unul se va arhiva la SPADAC.

PROCEDURA
Cetateni
National
Transfrontalier

Procedură operațională privind recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor obținute în străinătate

SCOPUL PROCEDURII

Procedura stabileşte modalităţile prin care se efectuează recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate şi celor care doresc să activeze în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.

DOMENIUL DE APLICARE

Procedura se utilizează în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava pentru recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate.

CONŢINUT

Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava recunoaște automat diploma de doctor și titlul de doctor în științe sau într-un domeniu profesional obținute la:

a) instituţii acreditate de învățământ superior dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană;

b) instituții acreditate de învățământ superior din afara țărilor prevăzute la lit. a), aflate printre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior ale lumii, conform prevederilor Ordinului ministrului educației privind aprobarea listei universităților de prestigiu din alte state.

USV recunoaște diploma de doctor și titlul de doctor în științe sau într-un domeniu profesional obținute la instituții acreditate de învățământ superior în baza unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental.

USV recunoaște diploma de doctor și titlul de doctor în științe sau într-un domeniu profesional obținute la instituții acreditate de învățământ superior din alte state decât cele prevăzute la paragrafele anterioare.


Recunoașterea se realizează în scopul înscrierii la programe de studii postuniversitare, obținerii abilitării, ocupării unei funcții didactice sau de cercetare în cadrul USV, participării la programe și proiecte finanțate din fonduri europene și internaționale sau în alte scopuri care vizează activitatea didactică și de cercetare în cadrul USV.

În cazul în care în USV nu este organizată o școală doctorală în domeniul pentru care se solicită recunoașterea, aceasta se poate obține de la o altă instituție organizatoare de studii universitare de doctorat acreditată în domeniul respectiv.

Actele de studii supuse recunoaşterii sunt autentificate cu apostila de la Haga pentru statele care sunt părţi ale Convenţiei privind apostila de la Haga, iar pentru celelalte state actele de studii sunt supralegalizate sau însoţite de adeverinţa de autenticitate emisă de către autorităţile competente din ţara de provenienţă.

Scutirea de apostilare sau supralegalizare este permisă în temeiul legii, pentru persoanele care beneficiază de o formă de protecție internațională pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile unui tratat internațional la care România este parte sau atunci când actele de studii pot fi verificate în baze de date online ale instituțiilor emitente sau ale autorităților din statul de origine.

În cazul unui program de studii organizat în comun sau în cotutelă de instituţii de învăţământ superior acreditate din România şi din străinătate, finalizat cu eliberarea unei diplome de către fiecare instituţie, actul de studii eliberat de instituţia din străinătate nu se supune procedurii de recunoaştere, diploma eliberată de instituţia de învăţământ superior din România conferind toate drepturile.

În vederea recunoaşterii, solicitantul va depune un dosar care cuprinde
a) cerere de recunoaştere;
b) actul de identitate – copie şi traducere legalizată (dacă este cazul);
c) dovada schimbării numelui (dacă este cazul) – copie şi traducerea legalizată;
d) diploma de doctor –copie şi traducerea legalizată;
e) documente care probează încadrarea instituției emitente, prevăzută la art. 5.1.1.


Dosarul se poate depune fizic la registratura USV, se poate trimite prin poștă sau prin sistemul PCUe, sub semnătură electronică. Preluarea dosarului se face de către secretariatul CSUD. (3) În termen de 3 zile lucrătoare, dosarul complet va fi înaintat Comisiei de evaluare numită prin decizia rectorului. (4) În cazul în care se constată că dosarul nu cuprinde documentele prevăzute la paragraful 5.3.5 se înştiinţează solicitantul în scris sau prin poșta electronică pentru completare. (5) Termenul de completare este de 10 zile lucrătoare.

Dosarul complet este transmis către comisia de recunoaştere care va evalua şi se va pronunţa privind solicitarea. Propunerea se va consemna într-un proces-verbal semnat de către toţi membrii comisiei (Anexa 3).

Decizia de recunoaştere / nerecunoaştere a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional se emite de către Rectorul USV şi este valabilă şi produce efecte juridice la nivelul USV, eliberându-se atestatul de recunoaștere .


Dosarul se poate depune fizic la registratura USV, se poate trimite prin poștă sau prin sistemul PCUe, sub semnătură electronică.

Decizia de recunoaştere / nerecunoaştere a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional se emite de către Rectorul USV şi este valabilă şi produce efecte juridice la nivelul USV, eliberându-se atestatul de recunoaștere.


Eliberarea documentului de recunoaştere

Atestatul de recunoaştere se eliberează titularului sau unei persoane împuternicite prin procură notarială.

În cazul pierderii, distrugerii sau deteriorării documentului eliberat de recunoaştere, se eliberează, la cerere, un duplicat al acestuia, după consultarea arhivei.

Universitatea Stefan Cel Mare din Suceava
Str. Universitatii nr. 13
Telefon: 0230520081
Fax: 0230520080
Email: rectorat@usv.ro

Servicii de asistență

Nu au fost configurate servicii de asistenta pentru aceasta institutie

Organizare instituțională

COMISIA PENTRU EVALUAREA SI ASIGURAREA CALITATII
Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat
Secretariat / SPADAC

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro