Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Universitatea Eftimie Murgu din Resita

Proceduri disponibile

PROCEDURA
Cetateni
National
Transfrontalier

Procedură operațională privind recunoașterea în Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reșița a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate

În cadrul UEMR sunt recunoscute funcțiile didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ superior acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și în universități de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităților de prestigiu din alte state”, aprobată prin Ordinul MENCS nr. 5.462/2018 și actualizată periodic.

Prevederile prezentei proceduri se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și cetățenilor din state terțe.

Funcțiile didactice obținute la alte instituții de învățământ universitar acreditate decât cele menționate anterior se recunosc numai în baza unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental sau interuniversitar. 

În vederea recunoașterii funcțiilor didactice obținute în străinătate, UEMR poate colabora cu Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

PROCEDURA
Cetateni
National
Transfrontalier

Procedură operațională privind recunoașterea în Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reșita a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate

Prezenta metodologie stabilește modalitatea prin care se efectuează recunoașterea, în cadrul Universității ”Eftimie Murgu” din Reșița (UEMR), a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate.

Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut diploma de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținut în străinătate în instituții de învățământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și în universități de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităților de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMENCS nr. 5.462/2018 și actualizată periodic.

PROCEDURA
Cetateni
National
Transfrontalier

Procedură operațională privind recunoașterea automată în Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița a calității de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate

Calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea obținută așa cum este descrisă în prezenta procedură, este recunoscută de către IOSUD-UEMR numai pentru domeniile de doctorat autorizate/acreditate să funcționeze în cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița

Calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea obținută în instituții acreditate de învățământ superior din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană şi în universități de prestigiu din alte state prevăzute în Lista universităților de prestigiu din alte state (aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 şi actualizată periodic), se recunoaște automat de către IOSUD-UEMR.

Calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea obținută la instituții de învățământ superior acreditate din străinătate, altele decât cele menționate anterior, se recunoaște numai în baza unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental sau interuniversitar.

Procedura pentru recunoașterea automată a calității de conducător de doctorat sau abilitării se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană şi cetățenilor din state terțe.

Universitatea Eftimie Murgu din Resita
Piața Traian Vuia, Nr. 1-4
Telefon:
Fax:
Email: rector@uem.ro

Servicii de asistență

Nu au fost configurate servicii de asistenta pentru aceasta institutie

Organizare instituțională

Secretariat UEMR

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro