Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca
Proceduri disponibile
Procedura privind recunoaşterea automată, de către Universitatea de Medicina şi Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, a funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate
Prezenta procedură stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea automată, de către UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, a funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate, prevăzute în anexa din OM 5922/15.12.2016.
Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elevețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut funcţii didactice în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 şi actualizată periodic.
Procedură privind recunoaşterea de către Universitatea de Medicina şi Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe obţinut în străinătate
Prezenta metodologie stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinute în străinătate.
Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elevețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut diploma de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinut în străinătateîn instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 şi actualizată periodic.
Procedură privind recunoaşterea automată, de către Universitatea de Medicina şi Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, a calităţii de conducător de doctorat obţinută în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate
Prezenta procedură stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea automată, încadrul Universității de Medicină și Farmacie, a calităţii de conducător de doctorat obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate.
Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elevețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut calitatea de conducător de doctorat în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 şi actualizată periodic.
