Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Eliberare certificat de membru al Colegiului Medicilor Botosani

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National

- Certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România este emis și eliberat de colegiul teritorial al Colegiului Medicilor din România în a cărui rază își are, după caz, domiciliul/ reședința sau locul de muncă/ unitatea la care urmează să își desfășoare activitatea mediculi solicitant.

- Certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România se acordă la cerere, persoanelor prevăzute de art. 376, alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) dețin un titlu oficial de calificare în medicină, în sensul art. 377, alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau de incompatibilitate prevăzute de lege;

c) sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic;

d) nu au întrerupt exercitarea profesiei pe o perioadă mai mare de 5 ani sau au obținut diploma de licență în ultimii 5 ani.

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Cerere tip inscriere
Descarcă
Formular tipizat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Cerere tip pentru acordarea avizului anual
Descarcă
Formular tipizat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Copie dupa diploma de absolvire a facultatii de medicina
Descarcă
Document scanat
Copie dupa diploma de absolvire a facultatii de medicina sau copie de pe titlul/titlurile oficial(e) de calificare în profesia de medic sau, după caz, documentul care atestă recunoaşterea acestuia - legalizat;
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Copie dupa carnetul de medic rezident
Descarcă
Document scanat
Copie dupa carnetul de medic rezident, completat, ştampilat şi vizat la zi (daca este cazul)
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Copie dupa Ordinul de confirmare a gradului profesional
Descarcă
Document scanat
Notă: în cazul în care se dorește înscrierea noilor denumiri ale specialităților medicale, conform Nomenclatorului în vigoare, certificatele/atestatele trebuie depuse cu modificările respective - obținute prin Ministerul Sănatatii / DSP
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Copie dupa studii complementare
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Dovada exercitării profesiei de medic în ultimii 5 ani
Descarcă
Document scanat
Dovada exercitării profesiei de medic în ultimii 5 ani, respectiv adeverinţă de la locul de muncă, dacă este cazul, sau dovada atestării competenţei profesionale
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Copie dupa Diploma de Doctor in Stiinte medicale
Descarcă
Document scanat
dacă este cazul
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Copie după Polița asigurării pentru malpraxis
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de sanatate tip A5, care să conțină și viza Psihiatrie
Descarcă
Document scanat
valabil 3 luni
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Certificat de cazier judiciar
Descarcă
Document scanat
valabil 6 luni
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Carte de identitate (Buletin)
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Copie după Certificatul de casatorie / divort - in cazul schimbarii numelui
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Adeverinta de la locul de muncă sau contractul de muncă
Descarcă
Document scanat
sau copie după contractul de prestări servicii, pentru cei cu înregistrare la circa fiscală - după caz
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Nota de transfer
Descarcă
Document scanat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Pentru inscrierea in Colegiu, medicii trebuie sa depuna Juramantul profesional conform Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificari ulterioare
Descarcă
Formular tipizat
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Certificat profesional curent
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


Taxă fixă
OP
50.0
Taxă fixă
GHISEUL
50.0
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
7
Zile calendaristice
Termen notificare: 
0
Zile calendaristice
Căi de atac
Legislația nu conține prevederi speciale privind căile de atac în caz de litigiu, fiind aplicabile dispozițiile de drept comun.
Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
02 august 2022
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Colegiul Medicilor Botoșani
Colegiul Medicilor Botoșani
Str. Arhimandrit Marchian, nr. 11, Botoșani
Telefon: 0231515508
Fax: 0231515508
Email: cmrbotosani@gmail.com
Conținut

Structuri competente

Comisia de avizari

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro