Procedură privind recunoașterea automată, de către Universitatea Hyperion din București, a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute într-o instituție de învățământ universitar acreditată din străinătate.
Online
Cetateni
National
Transfrontalier
Prezenta procedură stabilește modalitatea prin care se efectuează recunoașterea automată de către Universitatea Hyperion din București a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate, în conformitate cu OM 5922/15.12.2016.
Categoriile de persoane cărora se adresează prezenta procedură:
- cetățeni români;
- cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene;
- cetățeni ai statelor membre ale Spațiului Economic European;
- cetățeni ai Confederației Elvețiene;
- cetățeni ai statelor terțe ale UE.
Categorii în care se încadrează instituțiile de învățământ universitar la care au fost obținute titlurile didactice:
- Instituții de învățământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană;
- Universități de prestigiu din alte state, incluse în "Lista universităților de prestigiu din alte state", listă aprobată prin OEMCTS nr. 5825/2016 și actualizată periodic (vezi https://www.edu.ro/sites/default/files/fisiere%20articole/ORDIN_5825_2016.pdf)
- Instituții de învățământ universitar acreditate, altele decât cele menționate la punctele 1. și 2., pentru care există convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar.
Categorii de autentificare a actelor de studii: (aceste informații se găsesc în Anexa 1 la OMECTS 5923/2016, Art. 3 (3)) a) autentificate cu apostila de la Haga pentru statele care sunt părţi ale Convenţiei privind apostila de la Haga;
b) supralegalizate sau însoţite de adeverinţa de autenticitate emisă de către autorităţile competente din ţara de provenienţă;
c) scutite de apostilare sau supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unui tratat internaţional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.
Pentru a identifica categoria în care se încadrează actele de studii ale solicitantului vă rugăm să consultați următorul link: https://www.cnred.edu.ro/ro/lista-statelor-pentru-care-se-solicit%C4%83-apostilarea-sau-supralegalizarea
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Modalitate plată
Valoare
Valută
Decizia de recunoaștere sau nerecunoaștere poate fi contestată în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare, printr-o cerere motivată care se poate transmite la adresa de e-mail: office.pcue@hyperion.ro, sau se depune la Secretariat Rectorat UHB. Contestatțiile sunt soluționate în termen de 15 (zece) zile de la înregistrare de către Comisia de soluționare a contestațiilor numită prin decizia Rectorului UHB.Ulterior, decizia definitivă a universității poate fi atacată la instanțele de judecată.
Structuri competente
Spune-ți părerea
Oferă opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa uncomentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns lacomentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarificaîndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ați găsit ce ați căutat?
Ajută-ne să ne îmbunătățim
