Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Procedura de autorizare a unităţilor de fabricaţie/import produse medicinale veterinare

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Companii
National
Transfrontalier

Procedura se aplică unităților de fabricație/import produse medicinale veterinare, pentru obținerea certificatului privind conformitatea cu buna practică de fabricaţie şi a autorizaţiei de fabricaţie pentru produse medicinale veterinare de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

În termen de 30 zile de la data înregistrării cererii, ANSVSA răspunde solicitantului cu privire la documentele transmise în vederea efectuării inspecției:

a) dacă documentaţia prezentată este completă, solicitantul este anunţat cu privire la acceptarea cererii sale de inspecţie şi cu privire la valoarea tarifului ce trebuie achitat;

b) dacă documentaţia nu este completă, solicitantul este anunţat cu privire la informaţiile care trebuie transmise; în acest caz, termenul de 90 zile prevăzut în Norma sanitară veterinară privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, precum şi procedura de înregistrare sanitară veterinară/autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANSVSA 83/2014, cu modificările și completările ulterioare, începe să curgă de la data la care solicitantul a completat documentaţia.

- Autorizaţia de fabricaţie pentru produse medicinale veterinare, pentru unităţile solicitante, are ca cerinţă obligatorie certificarea unităţii privind conformitatea cu buna practică de fabricaţie; inspecţia constă în verificarea respectării prevederilor Normei sanitare veterinare privind stabilirea principiilor şi liniilor directoare referitoare la buna practică de fabricaţie pentru produsele medicinale veterinare, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 86/2020, şi ale Ghidului de bună practică de fabricaţie pentru produsele medicinale veterinare, publicat pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

- Inspecția se desfăşoară conform planului de evaluare întocmit de specialiştii desemnaţi din cadrul ANSVSA, care se transmite unităţii solicitante cu minim 3 zile înainte de data inspecției;
- Inspecţia unităţii se finalizează cu întocmirea unui raport de inspecţie în formatul stabilit de Comisia Europeană prin documentul Compilation of Union Procedures on Inspections and Exchange of Information, conform prevederilor
Ordinului președintelui ANSVSA nr. 83/2014, cu modificările și completările ulterioare; raportul se transmite solicitantului în termen de 15 zile calendaristice de la data întocmirii acestuia;

- În cazul unui raport de evaluare favorabil, în termen de maximum 90 de zile de la data înregistrării de către solicitant a documentaţiei complete, ANSVSA emite Certificatul privind conformitatea cu buna practică de fabricaţie şi Autorizaţia de fabricaţie;

- În cazul unui raport de evaluare nefavorabil, după remedierea deficienţelor constatate, unitatea poate solicita efectuarea unei noi inspecții;

- Certificatul privind conformitatea cu buna practică de fabricaţie se emite în formatul comunitar publicat pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi reflectă statutul locului de fabricaţie la data inspecţiei; acest certificat este valabil timp de 3 ani de la data inspecţiei unităţii;

- Autorizaţia de fabricaţie se emite în formatul stabilit de Comisia Europeană prin documentul Compilation of Union Procedures on Inspections and Exchange of Information.

- În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2019/6, autorizaţia de fabricaţie poate fi emisă condiţionat de îndeplinirea anumitor obligaţii impuse;

- Valabilitatea autorizaţiei de fabricaţie este condiţionată de valabilitatea certificatului privind conformitatea cu buna practică de fabricaţie;

- Autorizaţia de fabricaţie se acordă numai pentru spaţiile, produsele medicinale veterinare şi formele farmaceutice specificate în solicitare şi este valabilă 3 ani de la data ultimei inspecții a unităţii pentru buna practică de fabricaţie.

- Cu cel puțin 3 luni înainte de expirarea certificatului privind conformitatea cu buna practică de fabricație, titularul acestuia trebuie să depună la direcția de specialitate din cadrul ANSVSA documentele prevăzute la art. 65, în vederea efectuării inspecției conform prevederilor Regulamentului (UE) 2019/6.

Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Dovada deţinerii spaţiului – titlul sub care deţine spaţiul
Descarcă
Document scanat
Va fi transmisă copia documentului
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Contract de colaborare cu un depozit de produse medicinale veterinare autorizat
Descarcă
Document scanat
Se va transmite în cazul importatorilor care nu deţin spaţii de depozitare proprii
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Dovada achitării tarifului prevăzut de legislaţia sanitară veterinară în vigoare
Descarcă
Document scanat
Va fi transmisă copia documentului ce atestă plata tarifului prevăzut în anexa nr. 6 C la Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Angajamentul privind transmiterea situaţiei exacte a fiecărui import, imediat după efectuarea acestuia
Descarcă
Document scanat
În cazul importatorilor
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Cerere pentru planificarea evaluării
Descarcă
Formular tipizat
Model cerere conform anexei nr. 12 la Norma sanitară veterinară privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, precum şi procedura de înregistrare sanitară veterinară/autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar aprobată prin Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 83/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Curriculum vitae al persoanei calificate responsabile pentru fabricaţia şi eliberarea seriilor produselor medicinale veterinare
Descarcă
Document scanat
Of course! Please provide the Romanian text you would like me to translate into English.*
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Dosarul standard al locului de fabricaţie
Descarcă
Document scanat
Dosarul standard trebuie completat în formatul publicat pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor la următorul link: https://www.ansvsa.ro/download/ghiduri_-_toate/ghid_farmacovigilenta_gmp/05.1-Ghid-pentru-intocmirea-dosarului-standard-al-locului-de-fabricatie.pdf
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Certificat privind conformitatea cu buna practică de fabricaţie
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Autorizație de fabricație
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


Taxă fixă
OP
Termene
Timp de soluționare: 
90
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
15
Zile calendaristice
Termen notificare: 
7
Zile calendaristice
Căi de atac

În cazul în care solicitanții sunt nemulţumiţi de rezultatul cererii, pot formula contestaţie în termenele şi în condiţiile prevăzute de către Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
17 martie 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor
Bucureşti, Piaţa Presei Libere nr. 1, Corp D1, Sector 1, Cod Poştal 013701
Telefon: 0372184977
Fax: 0372184993
Email: office@ansvsa.ro
Conținut

Structuri competente

Direcţia Coordonare Laboratoare şi Produse Medicinale Veterinare - ANSVSA

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro