Punct unic de acces la servicii publice
favorite_border

Evaluarea solicitarii pentru profesia de asistent maternal profesionist

favorite_border
Adăugare la favorite
Procedură
Online
Cetateni
National

Asistentul maternal profesionist este persoana fizica, atestata in conditiile legii de catre Comisia pentru Protectia Copilului, care asigura prin activitatea pe care o desfasoara la domiciliul sau cresterea,ingrijirea si educarea, necesare dezvoltarii armonioase a copiilor pe care ii primeste in plasament sau in incredintare.

Pot fi atestate ca asistent maternal profesionist numai persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii:

•au capacitate deplină de exerciţiu;

•prin comportamentul lor în societate, starea sănătăţii şi profilul lor psihologic, prezintă garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor care revin unui părinte, referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor săi;

•au în folosinţă o locuinţă care acoperă necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament sau în încredinţare;

•nu desfăşoară activităţi salarizate;

•au urmat cursurile de formare profesională organizate de serviciul public specializat pentru protecţia copilului său organismul privat autorizat care efectuează evaluarea pentru acordarea atestatului de asistent maternal profesionist.






Persoane îndreptățite
Profesii reglementate
Aceasta profesie este reglementata prin Hotărârea de Guvern nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Cerere Asistent Maternal Profesionist
Descarcă
Formular tipizat
Cerere de evaluare a capacitatii solicitantului de a deveni asistent maternal profesionist.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
CV Asistent maternal profesionist
Descarcă
Formular tipizat
Scurtă autobiografie (scrisă) care cuprinde date referitoare la studii, pregătirea profesională, carieră și situația familială.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Lista documente necesare la dosarul solicitantului
Descarcă
Document scanat
Lista documentelor anexate la cererea de evaluare a capacitatii de a profesa ca asistent maternal profesionist.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Declaratie Asistent Maternal Profesionist
Descarcă
Formular tipizat
Declaratie solicitantului ca nu a fost decazut din drepturile parintesti, ca nu sufera de boli cronice, ca nu a are o condamnare judecatatoreasca cu caracter definitiv pentru comiterea unei infractiuni si ca nu are copii care au fost abandonati.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Solicitare atestare
Descarcă
Formular tipizat
Solicitarea de atestare ca asistent maternal profesionist care include conditiile de atestare.
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Document obligatoriu
Semnatură digitală obligatorie
Se poate obține prin OOTS
Taxe

Denumire 

Modalitate plată

Valoare 

Valută 


None
Termene
Timp de soluționare: 
90
Zile calendaristice
Termen completare dosar: 
15
Zile calendaristice
Termen notificare: 
5
Zile calendaristice
Căi de atac

Legislatia nu contine prevederi speciale privind caile de atac, in caz de litigiu fiind aplicate dispozitiile de drept comun.

Informații suplimentare
Alte informații: 
Link-uri utile
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
28 noiembrie 2019
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Instituția responsabilă pentru document:  
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Buzau
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Buzau
str. Bistritei, nr. 41
Telefon: 0238711051
Fax: 0238721143
Email: secretariat@dgaspc-buzau.ro
Conținut

Structuri competente

Serviciul pentru Ingrijiri de Tip Familial pentru Copil

Acest site web este gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României și este un site web oficial al Guvernului României
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană
UrmătoareaGenerațieUE
© 2024 roepas.ro